Dumitru Dragomir a identificat motivul pentru care Steaua riscă să nu se califice în primăvara europeană: „Gâlcă s-a grăbit. S-a ales praful de toată tactica”. Ce măsuri ar lua fostul șef al LPF

Steaua a fost învinsă joi seara de Aalborg, scor 1-0, deși a dominat partida, Claudiu Keșeru ratând opt șanse mari de a marca, doar greșeala lui Papp făcând posibilă victoria danezilor. Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre șansele Stelei de a merge mai departe în Europa League, identificând și vinovatul pentru rezultatul din Danemarca, nimeni altul decât tehnicianul echipei: "De vină a fost lipsa de experiență a lui Gâlcă, mai ales când s-a grăbit să îl scoată din teren pe Bourceanu. Când echipa ți-e bine, faci schimbări acolo unde este vulnerabil, mai ales că îți lipsește Szukala. Cum l-a scis, s-a ales praful de toată tactica".
Dumitru Dragomir a identificat motivul pentru care Steaua riscă să nu se califice în primăvara europeană: "Gâlcă s-a grăbit. S-a ales praful de toată tactica". Ce măsuri ar lua fostul șef al LPF

Steaua a fost învinsă joi seara de Aalborg, scor 1-0, deși a dominat partida, iar Claudiu Keșeru a „reușit” să rateze din orice poziție.

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre șansele Stelei de a merge mai departe în Europa League, identificând și vinovatul pentru rezultatul din Danemarca, nimeni altul decât tehnicianul echipei: „De vină a fost lipsa de experiență a lui Gâlcă, mai ales când s-a grăbit să îl scoată din teren pe Bourceanu. Când echipa ți-e bine, faci schimbări acolo unde este vulnerabil, mai ales că îți lipsește Szukala. Cum l-a scos, s-a ales praful de toată tactica”.

Dragomir este însă convins că Steaua o va învinge pe Dinamo Kiev în ultima etapă a competiției, iar Rio Ave va pune probleme danezilor, care au nevoie de o victorie pentru a se califica în „șaisprezecimile” Europa League. Tonul acestuia s-a schimbat atunci când a vorbit despre Gâlcă, propunându-le oficialilor să îl sprijine pe cel care i-a luat locul pe bancă lui Reghecampf: „Steaua se califică, nu-i problemă. Dar îmi pare rău, pentru că lipsa de experiență și de valoare a unor jucători a făcut imposibilă victoria contra lui Aalborg. Gâlcă a făcut lucruri bune, nu-i problemă, dar a mai și greșit din cauza lipsei de experiență. Eu nu aș lua măsuri drastice cu el, ba din contră. L-aș încuraja și i-aș aduce 1-2 jucători de valoare, pentru că la Steaua, în afară de vreo cinci jucători valoroși, restul sunt de pluton”, a conchis fostul președinte al Ligii la DolceSport.

Steaua va juca peste două săptămâni ultimul meci din grupele Europa League. Are nevoie de o victorie pe teren propriu, contra lui Dinamo Kiev. O victorie în Danemarca ar fi garantat primăvara europeană pentru jucătorii lui Gâlcă.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]