Dulca**, dat afară

Dulca**, dat afară
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ieri a venit rândul lui Cristi Dulca, al optulea antrenor din
istoria de patru sezoane de Liga I a Vasluiului, să fie
demis.

Adrian Porumboiu a fost cât se poate de rezervat și sec în
declarații. „Tot ce pot să vă spun e că am renunțat la Dulca, dar
nu vreau să mai vorbesc despre asta”, a spus Porumboiu fără a dori
să dea informații cu privire la motivele acestei decizii. Surse din
cadrul clubului vasluian ne-au spus, însă, că fostul antrenor al
Vasluiului i-ar fi reproșat finanțatorului galben-verzilor că se ia
de jucători, iar apoi cere rezultate imediate. Altfel spus,
Porumboiu era acuzat că are un comportament apropiat de cel al lui
Gigi Becali.

Nici Dulca nu a vrut să comenteze prea mult pe marginea acestei
decizii a conducerii vasluiene. „Nu m-a dat nimeni afară, am
reziliat de comun acord contractul. M-am despărțit în condiții
amiabile de domnul Porumboiu, iar dacă va avea nevoie de serviciile
mele pe viitor, putem colabora din nou”, a declarat Dulca.

Interimatul băncii tehnice vasluiene va fi asigurat de Dorin
Zotincă, Porumboiu urmând să se orienteze probabil spre un antrenor
străin, Cristiano Bergodi fiind în capul listei.


Eșecul cu Timișoara i-a fost fatal. Pe orice
antrenor îl țin în funcție rezultatele. Nu am avut niciun conflict
cu Dulca

Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui

Ne-am despărțit în condiții
amiabile

Cristi Dulca, ex-antrenor FC Vaslui

articol scris de Mihai
Lungu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare