Dragomir: „Colțescu se distra după meci! Trebuie dus la control”** Becali: „Și eu arbitrez mai bine decât el”

Dragomir:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Dragomir se declară foarte deranjat de greșelile de
arbitraje din acest debut de sezon. Președintele Ligii
Profesioniste de Fotbal spune că va propune să se aducă brigăzi
străine în retur, dacă prestațiile dezastruoase se vor repeta.
Ținta lui Dragomir este în primul rând Sebastian Colțescu, cel care
a avut câteva decizii constestate în partida Steaua-Victoria
Brănești.

„Eu conduc o instituție serioasă, nu se poate așa ceva.
Dacă se va mai continua așa, voi cere să se aducă arbitri străini.
Mi-a zis cineva că arbitrul râdea în cabină, se distra, după
catastrofa de meci pe care l-a făcut. Eu nu am văzut așa ceva.
Trebuie duși la control. L-am așteptat astăzi pe Vasile Avram, n-a
putut să vină pentru că a avut o conferință de presă. Vreau să-l
întreb și eu ce crede el despre lucrurile astea. Colțescu a greșit
în două meciuri din trei și a scăpat nepedepsit, cum să faci așa
ceva? Ori e lipsă de valoare, ori e deranjat la „mansardă”. Îi
lipsește ceva țiglă de pe „acoperiș”. Eu înțelege, sunt oameni și
greșesc, dar nu se poate așa ceva. Eu primesc câte 10 telefoane de
la conducători după fiecare meci, mi-e rușine de mor, ce să le
spun? „
, a declarat Dumitru Dumitriu la Sport.ro

Părerea este împărtășită și de Gigi Becali, care considră că
Colțescu a dezavantajat Steaua în meciul cu Victoria Brănești:
„Cu Craiova am fost avantajați, cu Brănești am fost
dezavantajați. Cred că Sebastian Colțescu ar trebui exclus din
arbitraj, și eu arbitrz mai bine. A făcut greșeli majore încă de la
începutul campionatului. Nu mai există arbitri corupți în România,
sunt doar slabi”,
a spus Becali la gsptv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×