Dopați cu victorii

Veniți la malul Dunării cu aroganța specifică patronului lor, după cele nouă victorii consecutive, steliștii au gâfâit până spre finalul disputei de ieri după-amiază. Gălățenii s-au instalat dezinvolt încă din start în jumătatea adversă, prima ocazie aparținându-i lui Szekely, care, lansat de la mijlocul terenului
Dopați cu victorii

Veniți la malul Dunării cu aroganța specifică patronului lor, după cele nouă victorii consecutive, steliștii au gâfâit până spre finalul disputei de ieri după-amiază.

Gălățenii s-au instalat dezinvolt încă din start în jumătatea adversă, prima ocazie aparținându-i lui Szekely, care, lansat de la mijlocul terenului, a sprintat cu ușurință pe lângă Lovin și Ghionea, ultimul doar o umbră palidă a fundașului care făcea furori la Galați acum aproape un deceniu și a șutat pe lângă.

A fost însă singura fază care l-a avut ca protagonist pe jucătorul curtat insistent de toate echipele importante ale campionatului, care a ieșit accidentat după numai 22 de minute.

Chiar și văduviți de una dintre piesele de bază, gazdele au fost aproape de a da lovitura la ocazia lui Jula, care a tras incredibil pe lângă, deși rămăsese singur după ce s-a descotorosit de Goian.

Steaua l-a încercat prima oară pe Kolev după mai bine de jumătate de oră de joc, dar șutul lui Bănel a fost respins în față de bulgar. Nici Deac nu a găsit ținta din lovitură liberă, așa că tabela a rămas imaculată la pauză.

Presiunea mizei s-a făcut simțită după pauză, meciul căpătând un ritm mult mai alert. Gazdele au ratat în continuare ocazie după ocazie, partida începând să semene leit cu cele jucate de Oțelul în compania Rapidului și a lui Dinamo.

Deac și Jula au părăsit și ei terenul accidentați, iar Pleșan a reușit să-l învingă pe Kolev în urma unei devieri inspirate a lui Goian, după un corner bătut de Neaga. Grigoraș n-a mai așteptat finalul, plecând nervos la vestiare, în vreme ce roș-albaștrii, fără a convinge, au mai făcut un pas uriaș spre titlul cu numărul 24.

Szekely s-a accidentat!

Deși își dorea să facă un joc bun împotriva Stelei, mijlocașul gălățean a fost schimbat în minutul 22 al partidei, din cauza unei întinderi la inghinali suferite pe parcursul jocului. De altfel, Szekely a mai lipsit de la reluarea returului din echipa Oțelului două etape, din cauza aceleiași accidentări.

19 ani au trecut de când Steaua nu a mai avut 10 victorii consecutive, din turul campionatului 1989-1990


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro