Dinu Gheorghe încearcă să-l mulțumească pe Pustai. Lista jucătorilor doriți de conducerea Rapidului pentru retur

Dinu Gheorghe încearcă să-l mulțumească pe Pustai. Lista jucătorilor doriți de conducerea Rapidului pentru retur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflat de două luni la conducerea Rapidului, interval în care a pus pe liber peste 20 de jucători, Dinu Gheorghe încearcă în această perioadă să construiască un lot puternic, pentru a-i satisface dorința lui Cristi Pustai, tehnician care a anunțat că va accepta oferta Rapidului doar în măsura în care la data reunirii echipei, 12 ianuarie, va avea la dispoziție cel puțin 14 jucători.
 


Cu doar o săptămână înaintea reunirii, care va avea loc pe 12 ianuarie, lotul Rapidului numără doar nouă jucători, iar conducerea giuleșteană dorește să achiziționeze cât mai mulți fotbaliști pentru pregătirea de iarnă. Astfel, pe lista lui Dinu Gheorghe, care a reușit deja transferul fundașului Constantin Grecu de la Dinamo, se află Nicolae Grigore, mijlocașul de la Apollon Limassol, echipă antrenată de Ioan Andone și Adrian Iencsi, Dan Nistor, fotbalist care aparține în acest moment de echipa franceză Evian, și Marian Cristescu, jucător cu care președintele Rapidului a lucrat la Astra până în această iarnă.
 

Mai mult, pe lângă repatrierea lui Nicolae Grigore, „Vamă” încearcă să-l readucă în Giulești pe Daniel Nicolae, atacant care a marcat 40 de goluri în 125 de meciuri pentru Rapid. Conform digisport.ro, atenția conducătorilor giuleșteni s-ar îndrepta și spre Thiago Lopes, fundașul dreapta al CFR-ului, iar revenirea lui Cristi Săpunaru este blocată de salariul cerut de jucător, 15.000 de euro pe lună, considerat mult prea mare de conducerea vișiniilor.

Lotul Rapidului se va reuni pe 12 ianuarie, iar prima parte a pregătirii va fi efectuată în țară. Giuleștenii au programate două cantonamente, ambele în Grecia, între 18 și 29 ianuarie, respectiv între 1 și 13 februarie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen