Dinamoviștii, primiți cu mult entuziasm la Bistrița.** Fanii s-au înghesuit la autografe: „Au venit și de la 30 de kilometri”

Dinamoviștii au profitat de deplasarea pe care au făcut-o la Bistrița pentru meciul cu Gloria și și-au dat întâlnire cu fanii din Ardeal. Conform site-ului oficial al grupării din Ștefan cel Mare, aproximativ 100 de suporteri de toate vârstele din Bistrița și din împrejurimi au participat la
Dinamoviștii, primiți cu mult entuziasm la Bistrița.** Fanii s-au înghesuit la autografe: "Au venit și de la 30 de kilometri"

Dinamoviștii au profitat de deplasarea pe care au făcut-o la Bistrița pentru meciul cu Gloria și și-au dat întâlnire cu fanii din Ardeal. Conform site-ului oficial al grupării din Ștefan cel Mare, aproximativ 100 de suporteri de toate vârstele din Bistrița și din împrejurimi au participat la sesiunea de autografe.

Evenimentul a fost găzduit de Oranger Shop-ul din Bistrița, iar la întâlnire s-au prezentat Alex Curtean, Alexandru Dandea, Alexandru Tudose și secundul Florin Tene. Jucătorii s-au declarat și ei încântați de popularitatea de care se bucură Dinamo în această zonă a țării.

„Mă bucur că ne întâlnim cu fanii la toate deplasările echipei. Ne-am simțit minunat în mijlocul suporterilor dinamoviști. Câțiva dintre ei au venit de la 30 de kilometri de Bistrița, ceea ce spune totul despre atașamentul fanilor”, a declarat Alexandru Curtean pentru fcdinamo.ro.

„Suporterii ne-au încurajat, ne-au cerut să câștigăm meciurile cu Gloria și Ceahlăul și, firește, să batem Steaua! Sper din toata inima să le aducem numai bucurii în următoarele partide„, a completat Alex Dandea

„Eu am jucat la Bistrița și știam că sunt foarte mulți dinamoviști în oraș. Dinamo este o echipă foarte iubită în această zonă a țării. Le multumim fanilor!”, a declarat Alexandru Tudose pentru site-ul oficial al clubului.

Sursa foto: fcdinamo.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro