Dinamo și Rapid nu pot să facă schimbul Zicu – Grigorie din cauza lui Poli!

Dinamo și Rapid nu pot să facă schimbul Zicu - Grigorie din cauza lui Poli!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Săptămâna trecută, Dinamo și Rapid au bătut palma pentru
schimbul Ianis Zicu – Ștefan Grigorie. Șefii au căzut de acord,
jucătorii la fel, însă până astăzi nu s-a concretizat nimic. Și
asta din cauza celei de-a treia părți implicate în afacere. Nimeni
alta decât Timișoara, fosta formație a lui Ștefan Grigorie.

Mai precis, este vorba despre o clauză din contractul încheiat
la cedarea mijlocașului de la Poli în Giulești. În momentul în care
violeții l-au dat pe jucător la Rapid, au introdus în acte un
paragraf care spune că Grigorie poate fi revândut spre altă echipă
în decurs de trei sezoane doar dacă timișorenii primesc o jumătate
de milion de euro.

Și dinamoviștii, și rapidiștii au încercat să negocieze cu cei
de pe Bega, însă șefii de acolo nu au vrut să audă. „Vrem
banii, altfel, în caz că se face ceva peste capul nostru, o să
mergem la comisii sau chiar la TAS dacă este nevoie”.
În
aceste condiții, „câinii” și vișiniii au consultat mai mulți
avocați, iar aceștia au spus că cele două echipe nu riscă nimic
dacă vor face schimbul Zicu-Grigorie. După aceste consultări, Dinu
Gheorghe și Nicolae Badea par tentați să bată palma fără acceptul
celor de la Poli, iar săptămâna viitoare este foarte posibil ca
Zicu și Grigorie să facă rocada între Giulești și „Ștefan cel
Mare”.

Poli se mulțumește și cu mai puțin

Timișorenii ar fi dispuși să accepte ca Grigorie să meargă la
Dinamo, chiar dacă ar încasa și mai puțin de 500.000 de euro.
„Grigorie poate pleca de la Rapid fără acordul nostru doar
într-un singur caz: dacă se plătește suma convenită! Oricum, noi
suntem dispuși la negocieri”,
a spus, ieri, pentru
ProSport, Gheorghe
Chivorchian, președintele celor de la Poli Timișoara.

120 de mii de
euro
câștigă Grigorie la Rapid

200 de mii de
euro
încasează Zicu la Dinamo

Pentru mine, plecarea lui Grigorie nu este de actualitate. De
ce? Pentru că nu am fost consultat! Ce înseamnă asta? Știu foarte
bine cei de la Rapid

Marian Iancu, patron FC Timișoara

Grigorie a ajuns în Giulești tot în urma unui schimb de
jucători, Rapid cedându-l bănățenilor pe Ionel
Ganea

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…