Dinamo a refuzat 3 oferte pentru puștiul-fenomen din Ștefan cel Mare, dar Mircea Rednic l-a transformat într-un jucător de nerecunoscut! Ce obiectiv i-au trasat șefii lui Flavius Stoican | EXCLUSIV

Dinamo a refuzat 3 oferte pentru puștiul-fenomen din Ștefan cel Mare, dar Mircea Rednic l-a transformat într-un jucător de nerecunoscut! Ce obiectiv i-au trasat șefii lui Flavius Stoican | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a refuzat 3 oferte pentru Andrei Ahmed Bani, puștiul de 19 ani care ar fi trebuit să „explodeze” în acest sezon, dar lipsa de încredere a lui Mircea Rednic în fotbalist l-a transformat într-un anonim.

ProSport a aflat că în discuțiile cu șefii, unul din obiective trasate lui Flavius Stoican a fost „salvarea” lui Bani, un fotbalist care nu doar că ar putea ajuta clubul pe termen scurt, pentru a se salva de la retrogradare, ci și pe termen mediu și lung printr-un eventual transfer pe o sumă importantă.

Stoican le-a promis conducătorilor care l-au numit, în frunte cu Iuliu Mureșan, că va miza foarte mult pe jucătorii români și că va acoda o atenție sporită celor crescuți în spiritul grupării din Ștefan cel Mare, așa cum este și Bani.

Flavius Stoican trebuie să îl „revitalizeze” pe Ahmed Bani! În vară, Dinamo a refuzat ofertele de la Voluntari și FC U Craiova

Dinamo se pregătește de un 2022 infernal. Fără să știe dacă va fi salvată de FRF, prin decizia de a mări numărul de echipe din Liga 1 la 18, formația din Ștefan cel Mare este obligată să obțină pe teren rezultatele care să o scoată din zona retrogradării.

Cu un lot extrem de stufos, Flavius Stoican are o misiune aproape imposibilă. Iuliu Mureșan și Răzvan Zăvăleanu au început deja negocierile cu mai mulți jucători pentru rezilierea contractelor cu Dinamo. Totul se va face prin acordul părților și la costuri cât mai mici pentru club, dar acest lucru necesită timp. Exact ceea ce dinamoviștilor le lipsește.

Dacă Mircea Rednic ar fi rămas, unul dintre cei care ar fi fost probabil „sacrificați”, fie vândut, fie împrumutat, ar fi fost Andrei Ahmed Bani. Mijlocașul ofensiv nu l-a impresionat pe „Puriu” și a ajuns din marea speranță a „câinilor” într-un fotbalist de duzină, care prinde când și când câteva minute.

Ahmed Andrei Mustafa Bani este considerat de către conducerea lui Dinamo drept un jucător cu potențial mare de transfer. Sursa foto: SportPictures

După numirea lui Stoican, șefii lui Dinamo au avut grijă să îi transmită noului antrenor că pe lângă câteva transferuri care să ajute echipa, unul dintre obiectivele primordiale este acela de a-i readuce la un nivel optim pe jucătorii tineri, cu potențial sportiv și financiar.

Unul dintre numele care au fost aduse în discuție este cel al lui Ahmed Bani. Sursele ProSport susțin că Zăvăleanu și Mureșan cred foarte mult în puștiul de 19 ani și că din acest motiv au refuzat în vară 3 oferte pentru talentatul mijlocaș: una de la FC Voluntari, una de la FC U Craiova și una de la un alt club din Liga 1.

Tocmai pentru că a fost vorba de pierderea pentru buget a câteva sute de mii de euro, în favoarea păstrării unui fotbalist de mare perspectivă, faptul că Rednic l-a ținut destul de mult pe bancă a stârnit nemulțumirea conducătorilor. Acum, Stoican știe foarte bine ce are de făcut și rămâne de văzut dacă va reuși să îl readucă pe Bani la o formă pe măsura talentului său.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele