Declarație ciudată dată de Mircea Rednic, după ce meciul cu Iași a fost întrerupt din cauza scandărilor xenofobe: „Sunt de acord cu ei, dar trebuie să respecte regulamentele”

Declarație ciudată dată de Mircea Rednic, după ce meciul cu Iași a fost întrerupt din cauza scandărilor xenofobe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul Dinamo – CSMS Iași, scor 0-0, a fost întrerupt aproximativ zece minute din cauza scandărilor xenofobe venite din tribunele în care stăteau fanii echipei gazdă. Mircea Rednic a oferit o declarație ciudată, susține că este de acord cu fanii, dar aceștia ar trebui să respecte regulamentele.

Dinamo a făcut doar egal cu CSMS Iași, dar se putea termina mai rău pentru echipa lui Mircea Rednic. Partida a fost întreruptă aproximativ zece minute, deoarece fanii lui Dinamo a strigat „Afară, afară cu ungurii din țară”. Antrenorul lui Dinamo a avut însă o replică destul de ciudată. Spune că este de acord cu suporterii, dar că aceștia ar trebui să respecte regulamentele:

„Mă așteptam la o partidă grea, dar spera să câștigăm. N-am reușit să ne adaptăm mai repede la jocul lor, știam că se apără bine. Am jucat lent, previzibil și când am avut situații să accelerăm, n-am făcut-o. Dacă nu dai gol, este greu cu această echipă să câștigi.

L-am preferat pe Essombe pentru că este mai rapid decât „Bizonul”, mai ales că Gnohere a jucat și acum trei zile. M-am bazat că fundașii lor centrali sunt lenți în apărare.

Un jucător când îl îmbrâncește pe celălalt când nu este mingea în joc, se dă roșu (n.r. despre gestul lui Grahovac, care l-a bruscat la pauză pe Rotariu). Dar nu vrem noi să comentăm decizia arbitrului. Nu a vrut. Poate și situația care a fost în prima repriză cu întreruperea jocului.

Suporterii trebuie să se gândească că ne fac nouă rău. OK, sunt de acord cu ei, dar trebuie să se gândească că puteam pierde, trebuie să respecte niște regulamente. Sunt conducătorii noștri, care trebuie să discute cu ei pentru ca echipa să nu sufere„, a declarat Mircea Rednic la DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri