Decizia radicală luată de Gigi Becali e pe placul lui Bogdan Vintilă: „Este şi ăsta un factor care duce la aceste rezultate bune”

Decizia radicală luată de Gigi Becali e pe placul lui Bogdan Vintilă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Duminică, 3 noiembrie, de la ora 21:00, FCSB primeşte vizita echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, o formaţie care a înregistrat până acum în campionat 10 remize, două egaluri şi două victorii. Evoluţia grupării pregătite de Laszlo l-a surprins pe tehnicianul vicecampioanei, Bogdan Argeş Vintilă. De asemenea, antrenorul a vorbit și despre decizia lui Gigi Becali de a nu mai oferi informații despre echipă în spațiul public.

Cu toate acestea, antrenorul care a obţinut până acum două înfrângeri, două remize şi şapte victorii pe banca „roş-albaştrilor”, în toate competiţiile, este încrezător că va obţine cele trei puncte în partida cu Sepsi, din etapa a 15-a a Ligii 1.

„(n.red. – Sepsi) Arată că e o echipă echilibrată, care nu riscă şi cam atât. E prima oară (n.red. – când vede că o echipă are 10 remize din 14 meciuri), nu mi-e teamă. Eu vreau să merg să câştig, dar orice e posibil în fotbal, dar vom câştiga. (n.red – De ce?) Pentru că am încredere în jucătorii mei. Nu ştiu dacă ei joacă la egal, dar trebuie să câştigăm”, a spus Vintilă, în cadrul conferinţei de presă susţinută înaintea meciului.

Antrenorul vicecampioanei a vorbit şi despre schimbările pe care le-a produs de când a ajuns la FCSB.

„Organizare foarte bună, linişte şi concentrare şi nu în ultimul rând şi cel mai important valorea jucătorilor. Meritul meu e mai la coadă, nu reuşeam dacă nu aveam jucători aşa buni. Este meritul lor. Eu înainte să vin aici am fost întrebat ce am învăţat de la domnul Hagi, am învăţat multe. La un moment dat am spus tot, tot ce ştiu am învăţat de la el, doar că acum îl trec prin filtrul gândirii mele pentru că suntem două firi diferite, temperament diferit.

(n.red. – dacă se aştepta să se apropie la şase puncte de CFR) – Mă aşteptam să avem rezultate bune pentru că văzusem potenţialul jucătorilor. Pentru că eu cred în jucători, ştiu ce am, ştiu ce pot şi încercăm împreună să le punem în practică. (n.red. – unde a lucrat cel mai mult?) Cel mai mult la moral, acolo erau probleme, dar acum s-au reglat lucrurile. Apoi şi în organizarea jocului, ca antrenor te implici în toate. Le-am spus că sunt buni, să facă ce le spun eu şi o să fie bine. E normal să fie cu moralul bun acum.

(n.red. – despre faptul că Gigi Becali nu mai iese atât de des în presă) – Este şi ăsta un factor care duce la aceste rezultate.

Mă bucur că sunt 26 de jucători care se antrenează foarte bine şi care trag de ei şi sunt la capacitate maximă în orice moment”, a mai spus Vintilă.

FCSB este pe locul şapte în clasament, la egalitate de puncte cu echipa de pe locul şase, Poli Iaşi, 21 de puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen