Ofertat de Valuiul lui Porumboiu, care a gata să plătească un milion de euro pentru a-l transfera pe atacantul din Gruia, Ciprian Deac nu se gândește pentru moment să părăsească echipa.
Fotbalistul campioanei vrea să continue cu CFR-ul și în retur, dar spune că în cazul în care nu i se vor oferi prea multe șanse de a demonstra ce poate, ia în calcul un eventual transfer.
"Mă bucur dacă într-adevăr domnul Porumboiu a spus că dă un milion de euro pe mine, este o sumă mare pentru campionatul României. Sunt fericit că este interes, mai ales că nu am prea jucat la CFR Cluj. Înainte de toate, mi-aș dori să rămân la Cluj, să joc titular. Încă nu am demonstrat nimic la CFR, am rămas dator față de domnii Paszkany, Mureșan și față de suporterii noștri. Eu aș vrea să rămân măcar în perioada de pregătire la CFR Cluj, să văd dacă se mizează pe mine măcar în amicale. Mă gândesc să plec de la CFR Cluj doar dacă nu voi fi folosit în retur", a spus Deac, citat de Realitatea.
Fotbalistul de 23 de ani îl admiră pe italianul Trombetta pentru modul în care lucra cu jucătorii: "Îl apreciez pe domnul Trombetta, cu care am avut o relație foarte bună. Este un antrenor priceput, care a reușit să atragă echipa de partea sa. Era un antrenor care vorbea des cu toți, era foarte apropiat de toți jucătorii. Ă‚sta este fotbalul, mai au loc și despărțiri".