De Zerbi e căutat de presa italiană după ultimele evoluții în tricoul lui CFR: „Sunt foarte fericit la Cluj”

Mijlocașul italian al lui CFR Cluj, Roberto De Zerbi, a intrat din nou în atenția presei din Peninsulă după cele două goluri marcate contra Unirii Urziceni în campionat, în etapa a 12-a Ligii I. Într-un interviu acordat NapoliMagazine, fotbalistul spune că se simte bine la Cluj și că este bucuros de faptul că și-a regăsit la formația din Gruiacadența din urmă cu doi ani: "Am marcat două goluri în ultima etapă, echipa mea traversează un moment favorabil. Învingem acasă, dar avem ceva probleme la meciurile din deplasare. E dificil pentru noi să jucăm trei partide într-o săptămână. Echipa este bună, dar jucătorii nu sunt toți obișnuiți cu acest ritm. Eu sunt apt sută al sută din punct de vedere fizic și mă pregătesc la capacitate maximă, mi-am revenit complet după problemele din ultimii doi ani. Am avut evoluții bune și în Champions League, așa că pot spune că sunt fericit la Cluj", a declarat De Zerbi.
De Zerbi e căutat de presa italiană după ultimele evoluții în tricoul lui CFR: "Sunt foarte fericit la Cluj"

Mijlocașul italian al lui CFR Cluj, Roberto De Zerbi, a intrat
din nou în atenția presei din Peninsulă după cele două goluri
marcate contra Unirii Urziceni în campionat, în etapa a 12-a Ligii
I. Într-un interviu acordat NapoliMagazine, fotbalistul spune că se
simte bine la Cluj și că este bucuros de faptul că și-a regăsit la
formația din Gruiacadența din urmă cu doi ani:

„Am marcat două goluri în ultima etapă, echipa mea
traversează un moment favorabil. Învingem acasă, dar avem ceva
probleme la meciurile din deplasare. E dificil pentru noi să jucăm
trei partide într-o săptămână. Echipa este bună, dar jucătorii nu
sunt toți obișnuiți cu acest ritm.

Eu sunt apt sută al sută din punct de vedere fizic și mă pregătesc
la capacitate maximă, mi-am revenit complet după problemele din
ultimii doi ani. Am avut evoluții bune și în Champions League, așa
că pot spune că sunt fericit la Cluj”, a declarat De
Zerbi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro