Dan Petrescu a tunat la adresa jucătorilor! Ce s-a întâmplat la pauza meciului cu Academica Clinceni: „A explodat vestiarul. A fost cea mai dură conferință a mea de când sunt în fotbal”

Dan Petrescu a tunat la adresa jucătorilor! Ce s-a întâmplat la pauza meciului cu Academica Clinceni:
  • Publicat:

Dan Petrescu a declarat după meciul cu Academica Clinceni, 3-0, că la pauză, când scorul era 0-0, a avut o reacţie foarte dură în vestiar. Ardelenii s-au mobilizat apoi și au marcat de trei ori: Culio ’52 (penalti), Traore ’68 şi Deac ’71.

”Traore nu a intrat bine, dar după ce a explodat vestiarul şi-a revenit. A fost cea mai dură conferinţă a mea de când sunt în fotbal, mai ales pentru Traore şi Omrani”, a spus Petrescu.

”De obicei, pe ploaie nu câştig. Am pierdut cu Celtic şi cu Poli Iaşi. Cred că e primul meci pe care îl câştig pe ploaie. Prima repriză a fost destul de grea. Mingea nu a vrut să intre, cădea pe bară, se lovea de portar şi mă gândeam că va fi o noapte în care nu vrea să intre. A fost un penalti cerut de jucători, pe care nu l-am primit. Meciul nu a fost uşor. Am luat prea multe goluri în acest campionat. Am jucat 28 de meciuri oficiale, dar nu am avut aceeaşi echipă mereu”, a mai afirmat tehnicianul.

Dan Petrescu contestă regula U21

Antrenorul campioanei a anunțat încă o dată că regula U21 îl dezavantajează. „Bordeianu a jucat primul său meci titular în Liga 1 azi. Au fost multe meciuri europene și este această regulă U21 pe care, sincer, nu o înțeleg. Mă depășește și atacă pe CFR. Noi jucăm cu Rennes și nu am putut să bag aceeași echipă, așa ne-ar fi ajutat. Rennes nu a jucat azi, îmi doream să joace, poate mai pierdea ceva jucători. Nu e bine pentru noi. Speram să joace. Noi vom fi mai motivați. Șansele sunt egale, ei sunt mai buni. Orice rezultat pozitiv e extraordinar pentru CFR și pentru fotbalul românesc”, a anunțat antrenorul CFR-ului.

  • CFR Cluj – Rennes se joacă joi, de la ora 19:55

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele