Dan Nistor nu uită eșecul din sezonul trecut: „Pentru mine, cel mai negru lucru n-a fost pandemia sau moartea lui Maradona, ci că nu am luat titlul”

Autor: Cosmin Staicu Publicat: 28 Nov. 2020, 17:25 Fotbal Intern

Căpitan al Universităţii Craiova în prima repriză a meciului din Cupa României, cu Progresul Spartac, Dan Nistor i-a predat la pauză banderola lui Nicuşor Bancu, revenit în echipă după ce a avut coronavirus.

La final, Nistor s-a declarat mâhnit de decesul lui Maradona, dar spune că nici pandemia şi nici dispariţia lui „Pibe d’Oro” nu l-au afectat precum pierderea titlului, în vară. În meciul decisiv pentru titlu, cu CFR Cluj, Nistor a deschis scorul, dar ardelenii au punctat apoi de trei ori şi au dus pentru a treia oară titlul în Gruia.

Dan Nistor nu a trecut peste eșecul din sezonul trecut: „Faptul că nu am luat titlul e cel mai negru lucru din acest an”

Ne pare nespus de rău că a plecat o legendă dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească pe Maradona. Am văzut şi acel mesaj al suporterilor, care ne-a impresionat. Cel mai negru lucru pentru mine nu a fost pandemia şi nici moartea lui Maradona, ci faptul că nu am luat campionatul cu Craiova. Despre pandemie, trebuie să fim atenţi ce facem, pe unde umblăm, iar de murit, toţi murim”, a declarat Dan Nistor.

Dan Nistor vrea cu orice preț cât mai sus în clasament: „Importante sunt punctele, nu spectacolul”

După partida cu Progresul Spartac, mijlocaşul de 32 de ani a declarat că pentru el contează mai mult punctele şi nu spectacolul, dorindu-şi maximum din cele patru jocuri rămase până la finalul anului.

„Era important să câştigăm şi să ne calificăm mai departe. A fost un antrenament bun pentru meciurile următoare. Ne-am încălzit mai greu, a fost foarte frig afară. E foarte devreme să vorbim despre event sau lucruri din astea. Mai avem patru meciuri anul acesta şi este important să câştigăm cât mai multe puncte şi după ce tragem linie vom vedea unde vom fi.

Ne dorim maximum de puncte, dar vom vedea dacă suntem în stare să le luăm. Ne bucurăm pentru Ivan Mamut că începe să se integreze, sper să nu se oprească aici şi să marcheze şi în campionat. Puţin ne interesează scorul meciurilor, importante sunt punctele, nu spectacolul”, a spus Dan Nistor.

Autor: Cosmin Staicu Publicat: 28 Nov. 2020, 17:25 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Circ TOTAL! Diana Şoşoacă, dată afară de Mihai Gâdea din platoul emisiunii Sinteza Zilei
Circ TOTAL! Diana Şoşoacă, dată afară de Mihai Gâdea din platoul emisiunii Sinteza Zilei
Şumudică, plecăciune în faţa lui Erdogan: „Sper să conducă Turcia până va muri!“
Şumudică, plecăciune în faţa lui Erdogan: „Sper să conducă Turcia până va muri!“
Suedia suspendă plăţile către Pfizer pentru vaccinul anti-COVID-19
Suedia suspendă plăţile către Pfizer pentru vaccinul anti-COVID-19
Prima reactie oficiala a ANAD in mega scandalul de dopaj de la Astra: „Repercusiunile ar putea fi foarte grave!”
Prima reactie oficiala a ANAD in mega scandalul de dopaj de la Astra: „Repercusiunile ar putea fi foarte grave!”
Sunt amantă de 11 ani și vreau să le spun ceva femeilor măritate. Mesajul care zdruncină tot ce știai despre căsnicie
Sunt amantă de 11 ani și vreau să le spun ceva femeilor măritate. Mesajul care zdruncină tot ce știai despre căsnicie
Mădălina Ghenea, apariție senzuală într-o rochie mulată. Fanii au reacționat: Sophia Loren are o urmașă
Mădălina Ghenea, apariție senzuală într-o rochie mulată. Fanii au reacționat: Sophia Loren are o urmașă
ULTIMA ORA. Șoc în lumea interlopă. Liderul clanului Sadoveanu a fost împușcat în cap. Motivul pentru care a fost ucis
ULTIMA ORA. Șoc în lumea interlopă. Liderul clanului Sadoveanu a fost împușcat în cap. Motivul pentru care a fost ucis
Liviu Dragnea A ȘOCAT pe toată lumea! Decizia luată în închisoare: Vrea neapărat să muncească
Liviu Dragnea A ȘOCAT pe toată lumea! Decizia luată în închisoare: Vrea neapărat să muncească
Programările din etapa a doua de vaccinare vor fi amânate. Explicaţiile lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiţă
Programările din etapa a doua de vaccinare vor fi amânate. Explicaţiile lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiţă
VIDEO Ultimele clipe de viață ale interlopului ÎMPUȘCAT în cap. Imagini dramatice de la locul crimei
VIDEO Ultimele clipe de viață ale interlopului ÎMPUȘCAT în cap. Imagini dramatice de la locul crimei
Unul dintre cele mai bine păzite SECRETE înainte de 1989: data reală a naşterii lui Ceauşescu - FOTO
Unul dintre cele mai bine păzite SECRETE înainte de 1989: data reală a naşterii lui Ceauşescu - FOTO
Incidentul șocant în care a fost implicată echipa Real Madrid. Fanii nu își pot reveni / Declarația lui Zidane
Incidentul șocant în care a fost implicată echipa Real Madrid. Fanii nu își pot reveni / Declarația lui Zidane
Vaccinarea, în PERICOL! Toate avertismentele s-au dovedit CORECTE
Vaccinarea, în PERICOL! Toate avertismentele s-au dovedit CORECTE
FOTO. A slăbit peste 40 de kilograme DEGEABA? Artista surprinsă înfulecând prăjituri în maşină
FOTO. A slăbit peste 40 de kilograme DEGEABA? Artista surprinsă înfulecând prăjituri în maşină
O nouă pandemie! Anunţul teribil care vine în mijlocul pandemiei de COVID
O nouă pandemie! Anunţul teribil care vine în mijlocul pandemiei de COVID
Gina Pistol, într-o rochie mulată, în luna a șaptea de sarcină. Câte kg s-a îngrășat vedeta
Gina Pistol, într-o rochie mulată, în luna a șaptea de sarcină. Câte kg s-a îngrășat vedeta
Cea mai puternică mașină fabricată în România are un preț de INFARCT la second hand în Germania. Ne frecăm la ochi și acum!
Cea mai puternică mașină fabricată în România are un preț de INFARCT la second hand în Germania. Ne frecăm la ochi ...
NASA a mers pe cea mai nouă insulă, apărută acum trei ani. Este ULUITOR peste ce au dat acolo: „Deocamdată nu avem au o explicaţie”
NASA a mers pe cea mai nouă insulă, apărută acum trei ani. Este ULUITOR peste ce au dat acolo: „Deocamdată nu avem ...
Avertismentul Apple pentru toţi posesorii de iPhone
Avertismentul Apple pentru toţi posesorii de iPhone
BANCUL ZILEI – Filme XXX cu nevasta
BANCUL ZILEI – Filme XXX cu nevasta
VIDEO Senatoarea Diana Şoşoacă a plecat din emisiunea Sinteza Zilei după un schimb de replici cu Mihai Gâdea
VIDEO Senatoarea Diana Şoşoacă a plecat din emisiunea Sinteza Zilei după un schimb de replici cu Mihai Gâdea
A fost provocată de un bărbat la un „maraton” de sex. Au mers la hotel, iar după a ŞAPTEA rundă femeia a chemat, șocată, poliţia
A fost provocată de un bărbat la un „maraton” de sex. Au mers la hotel, iar după a ŞAPTEA rundă femeia a chemat, ...
Poze +18! Și-au lăsat inhibițiile acasă și s-au ”jucat” dezbrăcate
Poze +18! Și-au lăsat inhibițiile acasă și s-au ”jucat” dezbrăcate
Mașinile lui Alexei Navalnîi i-au stârnit râsul lui Vladimir PUTIN - VIDEO
Mașinile lui Alexei Navalnîi i-au stârnit râsul lui Vladimir PUTIN - VIDEO
FOTO. Antonia a pozat într-un costum de baie, dar fanii au distrus-o pentru că e prea vulgară: `Prea exagerată`
FOTO. Antonia a pozat într-un costum de baie, dar fanii au distrus-o pentru că e prea vulgară: `Prea exagerată`
FOTO. Anamaria Prodan, în costum de baie! Aparițiile ei spectaculoase sunt de nota zece
FOTO. Anamaria Prodan, în costum de baie! Aparițiile ei spectaculoase sunt de nota zece
ȘOC!Trebuie să ne pregătim pentru un CUTREMUR devastator. Se anunță un DEZASTRU total pentru România!
ȘOC!Trebuie să ne pregătim pentru un CUTREMUR devastator. Se anunță un DEZASTRU total pentru România!