Cuplaj la Buzău, duminică: Dinamo și Universitatea Cluj ajung în Crâng

Redactor:
Marius Tudor
Cuplaj la Buzău, duminică: Dinamo și Universitatea Cluj ajung în Crâng
  • Publicat:

Stadionul Gloria din Buzău va găzdui duminică, 8 august 2021, două meciuri oficiale, unul de Liga 1 și altul de Liga 2.

Ziua va fi deschisă de jocul gazdelor, FC Buzău, cu Universitatea Cluj, din etapa a 2-a a Ligii 2, la ora 12:00. Ulterior, de la ora 19:00, va avea loc meciul Chindiei Târgoviște cu Dinamo, din etapa a 4-a a campionatului Liga 1.

Cum s-a ajuns ca la Buzău să se dispute două meciuri în aceeași zi? Dacă programul celor de la FC Buzău, fosta SCM Gloria Buzău, era bătut în cuie, meciul Chindiei – stabilită în Crâng din februarie, în condițiile în care arena proprie se află în reabilitare de mai bine de doi ani – a fost devansat cu o zi, după ce inițial fusese anunțat pentru luni, la ora 21:30.

Între jocuri va fi o pauză de cinci ore.

Avantaj pentru microbiști

Cum accesul pe stadioanele din România se face restrictiv, cu prezentarea fie a adeverinței de vaccinare, fie a unui test PCR sau rapid antigen, fie cu dovada trecerii prin COVID-19 în ultimele 180 de zile, microbiștii care vor să vină în Crâng se pot considera avantajați.

Cu un singur test rapid, o persoană poate urmări ambele meciuri din tribune.

Chindia a anunțat miercuri dimineață că intrarea generală la jocul cu Dinamo va costa 15 lei. FC Buzău, în schimb, nu a comunicat până la ora redactării acestui material care vor fi prețurile biletelor la meciul cu Universitatea Cluj. Cel mai probabil se va intra gratis la meciul echipei susținute financiar de Consiliul Local, respectiv Consiliul Județean Buzău.

Chindia, trei victorii în cinci meciuri cu Dinamo

De la revenirea în Liga 1, în vara lui 2019, Chindia a jucat doar de cinci ori cu Dinamo, două meciuri fiind anulate din cauza pandemiei de coronavirus.

În primul sezon, cele două echipe s-au întâlnit doar în prima parte a campionatului, înainte de play-out, 3-2 pentru Chindia la Ploiești și 1-4 în ”Ștefan cel Mare”. Jocurile din play-out nu s-au disputat, Dinamo confruntându-se, la ambele programări, cu cazuri de coronavirus. Au urmat jocurile din sezonul 2020-2021, disputate fără spectatori, încheiate cu același scor în sezonul regular, 1-0 pentru Chindia, atât la Ploiești, cât și la Dinamo. În sfârșit, în ultima etapă a play-out-ului, cele două formații au remizat la București, 0-0.

FC Buzău se va afla la primul meci oficial pe teren propriu în noul sezon de Liga 2, după ce a început campionat la Mediaș, cu o înfrângere în fața celor de la FC Hermannstadt, scor 1-2.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani