Cum își pune Steaua piedică în cursa pentru titlu!** Nu o să-ți vină să crezi cât s-au „plimbat” steliștii pentru meciurile jucate în acestă vară

Cum își pune Steaua piedică în cursa pentru titlu!** Nu o să-ți vină să crezi cât s-au
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbaliștii Stelei resimt oboseala acumulată din drumurile pe care echipa le parcurge pentru a juca partidele din Liga I. Chiar și așa, finanțatorul Stelei spune că așteaptă ca Național Arena să fie gata pentru a muta echipa din nou în București. Mai mult, Becali se bucură de valul de simpatie pe care formația îl câștigă jucând în orașele de provincie.

Sezonul trecut, Steaua nu avea probleme cu stadionul și disputa meciurile de pe teren propriu în Ghencea. După ce a izbucnit scandalul dintre conducerea Stelei și generalii MApN din cauza chiriei, echipa a fost nevoită să își caute în fiecare etapă câte un stadion pe care să joace. Așa a ajuns la Constanța și Ploiești, iar acum urmează Buzăul. Pe lângă aceste „excursii”, jucătorii sunt nevoiți să meargă în deplasări, astfel, roș-albaștrii parcurgând o distanță uriașă, aproape dublă față de sezoanele trecute.

Oboseală acumulată

Situația nu este pe placul nimănui. Principala problemă cu care se poate confrunta patronul este ca fotbaliștii să acuze oboseala acumulată din cauza drumurilor lungi. Mai mult, voci din vestiar susțin că un jucător are nevoie de un stadion unde să se simtă „acasă”.

Un alt inconvenient este că echipa nu este susținută de galerie. Chiar dacă stadioanele sunt pline, suporterii nu creează atmosfera care exista pe Ghencea. Chiar și așa, finanțatorul le-a transmis acestora să nu mai vină la meciuri și să le privească la televizor. „Dacă iubesc această echipă, îi rog să nu mai vină la meciurile noastre. Eu nu am nevoie de galerie de-aia, eu vreau public ca în Anglia”, a spus Becali.

Rețetă de marketing?

În ciuda acestui inconvenient, șefii Stelei profită la maximum de situație, iar patronul e încântat de audiența echipei în provincie. Dacă în sezoanele trecute, în Ghencea abia se adunau 3.000 de oameni la meciurile de acasă, în acest sezon, Steaua a umplut stadioanele pe care a jucat, la Constanța, respectiv Ploiești.

1.642 de kilometri însumează numai partidele pe care Steaua trebuia să le dispute acasă!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele