„Aș înnebuni!”. Fostul jucător al Craiovei e convins că Mihai Rotaru va avea o noapte albă după dezastrul din Europa

Gigi Grigorescu
Dezastrul din Europa al Universității Craiova îi va produce o noapte albă patronului Mihai Rotaru. Sport Pictures

Legitimat de două ori de-a lungul carierei la Universitatea Craiova, fostul foitbalist al formației din Bănie e convins că Mihai Rotaru (53 de ani) va avea o noapte albă.

Universitatea Craiova a fost eliminată de Ararat Armenia cu un gol încasat în minutul 90+8 din penalty, iar Florin Gardoș anticipează o noapte albă pentru Mihai Rotaru.

Dezastrul din Europa al Universității Craiova îi va produce o noapte albă patronului Mihai Rotaru

După doar 8 luni și jumătate, Universitatea Craiova se lovește de blestemul eliminării în minutele de prelungire ale partidelor europene.

În decembrie 2025, formația olteană a ratat accederea în barajul pentru optimile de finală din Conference League, deși în minutul 90+7 era în competiție.

Florin Gardoș, care a jucat de două ori de-a lungul carierei la Universitatea Craiova, e convins că Mihai Rotaru va avea o noapte albă după dezastrul din Europa.

„Nu știu dacă eu sunt pur și simplu construit altfel, poate sunt prea blând. Mi se pare că Craiova a fost echipa mai bună.

Și-a creat ocazii, au fost mult mai bine organizați în ofensivă. A fost un meci ținut sub control.

Te gândești că totuși joci în deplasare, te duci peste adversar, mi se părea că meciul se duce înspre o calificare a Craiovei.

Cred că dacă aș fi acum în conducerea Craiovei, aș înnebuni. Vezi că-ți apără portarul două penalty-uri…”, a declarat Florin Gardoș, potrivit Sport.

Pe 19 decembrie 2025, Universitatea Craiova a jucat, în deplasare, cu AEK Atena, în ultima etapă din grupa de Conference League.

După o oră de joc scorul era 2-0 pentru oaspeți și totul mergea bine pentru formația din Bănie.

Dar gazdele au marcat de două ori, ultima dată în minutul 90+8, și totul s-a năruit pentru craioveni.

Acum, cu Ararat Armenia, lucrurile au fost aproape la fel. În minutul 90+4, scorul manșei retur era 0-0 și, ca urmare a faptului că la Craiova fusese 1-1, era rost de prelungiri.

Dar gazdele au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, pe care Sandro Lima a ratat-o. Numai că arbitrul a decis repetarea execuției, deoarece Romanchuk intrase în careu.

A executat același jucător, Popescu a respins din nou, dar de această dată a făcut-o exact la Sandro Lima, care a îndeplinit o simplă formalitate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]