Cristescu: „Craiova nu mai are fotbaliști model** pentru că-i vinde pe toți în București!”

Cristescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președintele al Universității Craiova, Silvian Cristescu,
a declarat, joi, cu ocazia unui meci amical disputat de „Craiova
Maxima”, că gruparea olteană nu mai are fotbaliști care să
reprezinte modele de urmat, deoarece, atunci când unul dintre
jucători se remarcă, el este vândut la București.

„Craiova nu mai are fotbaliști, nu mai are modele,
pentru că atunci când este unul care ar trebuie să fie model, el
este vândut către echipe din București”
, a spus Silvian
Cristescu, făcând aluzie la transferul recent al jucătorului Mihai
Costea de la Universitatea Craiova la Steaua.

La rândul său, selecționerul naționalei de tineret a României,
Emil Săndoi, care a evoluat pentru „Craiova Maxima” în meciul
amical cu fomația din liga a III-a Progresul Caracal, a declarat că
speră ca trofeul obținut, marți, la turneul „4 Nations Alpe-Adria U
21 Cup 2011”, să nu fie ultimul pentru jucătorii săi. „Este
primul trofeu pe care îl câștigă noua generație, să sperăm că nu
este și ultimul. Mai este mult până când Alibec și Răduță îi vor
înlocui pe Torje, Găman sau ceilalți. Sunt niște copii promițători,
dar mai este mult de lucrat”
, a spus Săndoi.

Meciul de la Caracal, la care au asistat aproximativ 500 de
spectatori, a fost câștigat cu scorul de 3-0 de foștii componenți
ai Craiovei Maxima, prin golurile reușite de Cristescu, Bâcu și
Ciurea.

Din echipa Craiova Maxima au făcut parte: David –
Iliescu, Tilihoi, Mohora, Victor Cojocaru – Donose, Ciurea, Dănuț
Bica, Marius Iordache – Cristescu, Bâcu
. Au mai jucat Emil
Săndoi, Vancea, Calafeteanu, Samir Zamfir. Antrenori au fost Nae
Ungureanu și Nicolae Negrilă.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…