„Copos a ajuns la mâna mea”

În schimbul a 200.000 de euro pe an, Griro, compania ai cărei acționari sunt Fathi Taher și Nicolae Badea (foto, în stânga), va avea numele inscripționat pe tricoul Rapidului. "Sunt puțin supărat că n-am obținut mai mulți bani de la firma domnului Badea",
"Copos a ajuns la mâna mea"

În schimbul a 200.000 de euro pe an, Griro, compania ai cărei acționari sunt Fathi Taher și Nicolae Badea (foto, în stânga), va avea numele inscripționat pe tricoul Rapidului.

“Sunt puțin supărat că n-am obținut mai mulți bani de la firma domnului Badea”, a glumit George Copos. Președintele lui Dinamo a replicat în aceeași notă. “Pornind de la premisa că Rapid este o echipă săracă, mă bucur că am putut ajuta. În sfârșit, Copos a ajuns la mâna mea… Dar știți proverbul cu dai un deget și ți se ia toată mâna? Așa și cu Rapidul, ne‑au dat umărul, sau o mânecă, și o să luăm tot clubul”, a glumit Badea. Președintele dinamovist a ținut apoi să precizeze, serios, că nu știa despre contract, că nu îl deranjează și că nu vede niciun conflict că este acționar și la Dinamo: “Nici la Steaua nu era vreo problemă când jucau cu Orange pe piept, unde sunt și eu acționar”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]