Contra, un car de nervi după remiza cu Poli: „Șunda să fie mai civilizat! Azi l-am făcut pe Claro cel mai mare portar”

Redactor:
Robert ZANFIR
Contra, un car de nervi după remiza cu Poli:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra a trăit la intensitate maximă meciul cu ACS Poli și a sfârșit reproșându-i lui Șunda jocul prestat de echipa lui. Contra a declarat după meci că antrenorul oaspeților ar trebui să fie mai civilizat: „L-am făcut pe Nuno Claro cel mai mare portar din Europa”

„Am pierdut două puncte mari, asta este, nu avem ce să facem. Încă suferim la finalizare. Multe ocazii, penalty ratat, am pierdut două puncte. Singurul lucru care ne lipsește este că nu o bagăm în poartă. Azi l-am făcut pe Nuno Claro cel mai bun din Europa. Le-am reproșat oaspeților că au stat mai mult pe jos, au început să înjure. Timișoara trebuie să arate altceva pe teren. Dacă ei consideră că este o bună propagandă făcută fotbalului, e treaba lor. Nu mă interesează locul domnului Șunda, el să încerce să fie mai civilizat și să facă din Timișoara o echipă așa cum merită Timișoara”, a spus Contra la Dolce Sport.


Petrolul Ploiești a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut luni, pe teren propriu, în compania echipei ACS Poli Timișoara, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.

În minutul 68, arbitrul George Rădulescu a acordat o lovitură de la 11 metri pentru Petrolul, după o împingere în careu a lui Petrovici, însă Dore a ratat.

Keita (ACS Poli Timișoara) a fost eliminat în minutul 83.

Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, Benga, Hoban, Guilherme – Romario, De Lucas (Morar ’80) – Boudjemaa, Albin ( Fernandez ’37), Teixeira (Camara ’72) – Dore. Antrenor: Cosmin Contra

ACS Poli Timișoara: Nuno Claro – Petrovic, Scutaru, Șeroni, Nicola – Bărbuț (Popovici ’74), Belu, Trandu, Nanu (Bălace ’81) – Keita – Szekely (Furtado ’60). Antrenor: Aurel Șunda

Cartonașe galbene: Alcenat ’49 / Trandu ’45, Nuno Claro ’67, Keita ’72, ’83

Cartonaș roșu: Keita ’83

Arbitri: George Rădulescu (centru) – Octavian Șovre, Daniel Mitruți (asistenți) – Andrei Chivulete (rezervă)

Observatori: Bogdan Niculae, Dan Berbecaru

La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.

Purtătorul banderolei de căpitan la acest meci a fost Boudjemaa. Primii doi căpitani, Marinescu și Hamza sunt accidentați, iar ceilalți trei, Mustivar, Geraldo, Bornescu au fost rezerve.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…