Contra: „Mă gândesc la retragere, dar mai joc un an dacă primesc o ofertă tentantă”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Contra:

După ce s-au chinuit să-l repatrieze pe Cosmin Contra,
timișorenii sunt acum aproape să-l piardă foarte ușor. Înțelegerea
fostului internațional român a expirat la finalul campionatului,
iar șefii de pe Bega încă nu i-au propus nicio prelungire a
angajamentului, astfel că viitorul lui este incert. Contra se
gândește la retragere, dar susține că ar mai juca un an dacă ar
primi o ofertă tentantă

„Dacă voi primi o ofertă interesanta, mă voi gândi să mă
mai joc încă un an. Dacă voi primi o ofertă de la Timișoara, o voi
analiza și, depinde, trebuie să vedem ce-și doresc și ei. Am
debutat la Timișoara, am familia acolo, poate mi-am și încheiat
cariera la Timișoara. Eu mă gândesc deja la retragere, am 34 de
ani. Eu pentru asta eram pregătit în vara asta.

Nu am vorbit cu nimeni de la Dinamo, e prima dată când aud acest
lucru. Nu e nimic real.

Pentru a fi antrenor, trebuie înainte să fac școala de
antrenori.

Dacă se vor face eforturi pentru aducerea de jucători, la anul se
poate câștiga un trofeu. Ar fi minunat să se întâmple așa ceva la
împlinirea a 90 de ani de existență”, a spus Cosmin Contra
la gsptv

Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru în familia Adelinei Pestrițu! Trafic de droguri și o arestare spectaculoasă!

Gazoductul Norvegia-Polonia este inaugurat de oficialii europeni

FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul

Tatuajul Corinei Caciuc care o va înfuria pe Prodanca. FOTO, a fost etalat discret la botez

O mare ȚEAPĂ! Credeai că e mai ECO, dar TE USTURĂ la buzunar mai ceva ca...

E oficial | Cu ce vedetă de la Antena 1 a fost înlocuit Mihai Bendeac ca jurat permanent la iUmor

Anunț șoc în scandalul Prodan Reghecampf: Eu nu sunt ca Dan Alexa! A recunoscut tot

Factură astronomică la curent! 'N-am mai pomenit așa ceva'

20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus

Momente incredibile la tv: Și-a pierdut „castitatea” în fața telespectatorilor

Prezentatorul TV preferat al lui Putin critică managementul „mobilizării parţiale”: idioţii ar trebui să fie primii trimişi în prima linie

BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort presupune o partidă de sex?

Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc

Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf

5 modele de mașini păguboase. Să nu le cumperi niciodată, indiferent cât de ieftine sunt!

FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul

FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!