„Conducătorii sunt complici!”

„Conducătorii sunt complici!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șeful Jandarmeriei spune că în spatele manifestărilor violente
ale fanilor sunt mai mereu cei care dețin puterea în fotbal

Generalul Olimpiodor Antonescu, comandant al Jandarmeriei Române, e
convins că șefii mai multor cluburi de frunte sunt complici ai
suporterilor care introduc și folosesc pe stadioane materiale
pirotehnice.

A ajutat Marian Iancu suporterii să introducă materiale
pirotehnice pe stadion la meciul Timișoara – Steaua?

Eu pot vorbi despre ce a consemnat șeful de dispozitiv de la acea
partidă în raportul său. Astfel, există informații, încă
neverificate, conform cărora persoane din conducerea clubului
timișoarean, fiind vorba aici despre Marian Iancu, au făcut acest
lucru.

În ce constau aceste informații?
Nu vă pot detalia. Oricum, este clar un lucru: pentru a introduce
zeci de torțe, este evident că suporterii au nevoie de ajutor din
partea organizatorilor. Una e să apară două torțe și alta e când
sunt zeci. Personal, sunt convins că se întâmplă frecvent în Liga I
o astfel de complicitate. Altfel, cum credeți că a ajuns pe stadion
acel banner pentru care clubul din Timișoara a și fost
amendat?

„Conducătorii
greșesc
grav”

Ați depistat materiale pirotehnice la acel meci și înainte
de a fi introduse pe stadion?

Au fost descoperiți doi indivizi cu astfel de materiale asupra
lor.

Este grav ce ne spuneți, anume faptul că patronii de
cluburi ajută fanii să aibă astfel de manifestări…

Repet, sunt convins de asta! Sunt convins că și Borcea a făcut-o
atât timp cât suporterii veneau în număr mare la Dinamo, pe
stadion. Sunt convins că și cei de la Steaua au facilitat
suporterilor introducerea în arena lor a unor materiale pirotehnice
înainte ca Gigi Becali să se certe cu tribunele. În aceste
condiții, misiunea noastră devine foarte grea.

Cum poate fi demascată o astfel de
complicitate?

Misiunea noastră este doar aceea de a preîntâmpina evenimentul în
sine. Sper totuși ca acești conducători să realizeze că nu fac
decât rău ajutând fanii să se manifeste într-un mod interzis de
lege. Se pot întâmpla lucruri foarte grave.

15 mii de lei
amendă a primit Timișoara pentru introducerea pe stadion de către
suporteri a materialelor pirotehnice la meciul cu Steaua

5 mii de lei
este amenda primită de clubul bănățean pentru afișarea de bannere
cu conținut interzis de lege la meciul cu Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…