Coman: „Sunt sigur că putem câștiga titlul! Vom demonstra la Vaslui acest lucru”

Portarul echipei FC Rapid Dănuț Coman a declarat, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, că echipa sa a avut "ceva sincope" în ultima perioadă, dar speră să demonstreze în meciul cu FC Vaslui că acestea au fost depășite. "Suntem pregătiți să înfruntăm și frigul și adversarul. Ne așteaptă un joc dificil cu o echipă care se luptă pentru același obiectiv ca și noi, câștigarea campionatului. Am avut ceva sincope, dar eu sunt sigur că putem câștiga titlul. A fost o perioadă mai slabă, dar sper să o fi depășit și să demonstrăm la Vaslui acest lucru", a declarat Coman. Referindu-se la decizia antrenorului Marius Șumudică de a îi titulariza alternativ, câte două etape, pe el și pe Mircea Bornescu, Coman a afirmat: "E important ca ambii portari să fie pregătiți pentru joc, e decizia antrenorului. Dacă el așa a hotărât nu putem decât să respectăm acest lucru. Important e ca echipa să câștige fiecare meci". Portarul a mai spus că fotbaliștii sunt dispuși să treacă peste restanțele financiare pe care clubul Rapid le are față de jucători. "Sunt probleme financiare la majoritatea cluburilor din țară. De fapt peste tot sunt probleme, nu numai în sport. Dar noi suntem dispuși să trecem peste aceste lucruri, să ne facem datoria și să ne îndeplinim obiectivul, pentru că banii vor veni cu siguranță", a precizat el. Întrebat dacă jucătorilor li s-a promis că le vor fi achitate sumele restante până de sărbători, Coman a răspuns: "Vă dau numărul de telefon al domnului Copos să-l întrebați. Eu sun
Coman: "Sunt sigur că putem câștiga titlul! Vom demonstra la Vaslui acest lucru"

Portarul echipei FC Rapid Dănuț Coman a declarat, vineri, pe
Aeroportul Henri Coandă, că echipa sa a avut „ceva sincope” în
ultima perioadă, dar speră să demonstreze în meciul cu FC Vaslui că
acestea au fost depășite.

„Suntem pregătiți să înfruntăm și frigul și adversarul.
Ne așteaptă un joc dificil cu o echipă care se luptă pentru același
obiectiv ca și noi, câștigarea campionatului. Am avut ceva sincope,
dar eu sunt sigur că putem câștiga titlul. A fost o perioadă mai
slabă, dar sper să o fi depășit și să demonstrăm la Vaslui acest
lucru”,
a declarat Coman.

Referindu-se la decizia antrenorului Marius Șumudică de a îi
titulariza alternativ, câte două etape, pe el și pe Mircea
Bornescu, Coman a afirmat: „E important ca ambii portari să
fie pregătiți pentru joc, e decizia antrenorului. Dacă el așa a
hotărât nu putem decât să respectăm acest lucru. Important e ca
echipa să câștige fiecare meci”.

Portarul a mai spus că fotbaliștii sunt dispuși să treacă peste
restanțele financiare pe care clubul Rapid le are față de jucători.
„Sunt probleme financiare la majoritatea cluburilor din
țară. De fapt peste tot sunt probleme, nu numai în sport. Dar noi
suntem dispuși să trecem peste aceste lucruri, să ne facem datoria
și să ne îndeplinim obiectivul, pentru că banii vor veni cu
siguranță”
, a precizat el.

Întrebat dacă jucătorilor li s-a promis că le vor fi achitate
sumele restante până de sărbători, Coman a răspuns: „Vă dau
numărul de telefon al domnului Copos să-l întrebați. Eu sunt
jucător de fotbal și nu mă interesează acest aspect”.

Partida FC Vaslui-Rapid, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I,
se va disputa duminică, de la ora 20.30.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro