Ciobotariu, mulțumit de transferul lui Stoica:** „E un jucător cu experiență care poate juca la un nivel înalt”!

Ciobotariu, mulțumit de transferul lui Stoica:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Dinamo București, Liviu Ciobotariu, a
declarat, miercuri, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, la
plecarea spre Croația, că mijlocașul Dorel Stoica este un jucător
cu experiență care poate juca la nivel înalt.

„Dorel Stoica e un jucător cu experiență care poate juca la
un nivel înalt. Totul va depinde însă de el, cum se va pregăti și
cum se va integra în echipă. Dintre jucătorii testați nu va rămâne
niciunul. E adevărat că nu am avut nici timp să-i văd prea bine
deoarece au evoluat o singură repriză la echipa a doua, însă nu
s-au ridicat la nivelul pe care îl vreau eu. Deocamdată ne pregătim
pentru jocul cu Varazdin, apoi se va întrerupe campionatul și vom
vedea dacă vor mai veni alți jucători”
, a spus
Ciobotariu.

Fundașul Dorel Stoica, în vârstă de 32 de ani, legitimat ultima
dată la Universitatea Craiova, a semnat, marți, un contract pentru
două sezoane cu Dinamo. Stoica va purta tricoul cu numărul 6 la
Dinamo și va efectua primele ședințe de pregătire cu preparatorul
fizic, Constantin Niculae, alături de Dragoș Grigore, Cristian
Pulhac și Elis Bakaj, jucători care au rămas în afara lotului
pentru meciul din Liga Europa, cu NK Varazdin.

Dinamo București i-a testat în ultimele zile pe uruguayenii Pablo
Pereira și Nicolas Vikonis.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele