Chivu l-a ales pe cel mai bun jucător din Liga 1: „E cu mult peste cei din România!” Marele minus al preferatului fostului căpitan al naționalei: „De multe ori nu face asta”

Chivu l-a ales pe cel mai bun jucător din Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent la meciul pe care Generația de Aur l-a pierdut în fața legendelor Barcelonei, Cristi Chivu (37 de ani) a vorbit despre cei mai buni jucători din Liga 1 Betano și l-a nominalizat pe Constantin Budescu (29 de ani). Fostul căpitan al echipei naționale consideră că playmaker-ul de la FCSB e peste majoritatea rivalilor din fotbalul românesc, dar spune că Budi are de lucrat la un capitol, dacă vrea să devină un jucător complet.

Decisiv pentru FCSB sezonul trecut, Budescu l-a impresionat pe Chivu prin calitățile sale, însă reșițeanul spune că mijlocașul ofensiv are nevoie de mai mult. La fel ca alte nume importante din fotbalul românesc, Chivu îi reproșează lui Budescu faptul că nu și-a creat, încă, obiceiul de a juca și pentru ceillați coechipieri: „Sunt mai mulți fotbaliști care-mi plac, dar trebuie să învețe să joace sub presiune. La noi nu se lucrează de la juniori la pregătirea mentală și de aceea suferim. Budescu are calitate peste mulți jucători, dar un fotbalist nu trebuie să aibă doar calitate, el trebuie să se pună în slujba echipei, iar el de multe ori nu o face. Din punct de vedere al calității e cu mult peste cei din România”, a declarat Cristi Chivu.

Întrebat despre situația lui Denis Alibec, ajuns persona non grata la FCSB, Chivu i-a luat apărarea atacantului și a pus o parte din eșecul acestuia pe seama lui Nicolae Dică: „Când ești antrenor trebuie să fii un bun psiholog. Dacă ești astfel știi că nu trebuie să-i tratezi pe toți fotbaliștii la fel. De exemplu nu poți să discuți același lucru cu un fotbalist ca Chivu sau cu un fotbalist ca Mutu”, a mai spus fostul căpitan al echipei naționale.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci Ion Creangă
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen