Chivorchian:** „Dacă vom juca la fel cum am făcut-o cu U Cluj, vom termina sus”

Președintele Consiliului Director al FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat că dacă jucătorii timișoreni vor continua să evolueze la fel ca în meciul cu Universitatea Cluj, echipa va fi în topul clasamentului la finalul sezonului. "Era important să obținem cele trei puncte, dacă vom juca cel puțin în maniera de azi, la final vom fi acolo sus. Nu este important că suntem acum pe primul loc, important este să fim acolo după etapa a 34-a. Am făcut o primă repriză bună, o a doua mai puțin reușită, dar importante rămân punctele", a spus oficialul timișorean. Sursa: Mediafax
Chivorchian:** "Dacă vom juca la fel cum am făcut-o cu U Cluj, vom termina sus"

Președintele Consiliului Director al FC Timișoara, Gheorghe
Chivorchian, a declarat că dacă jucătorii timișoreni vor continua
să evolueze la fel ca în meciul cu Universitatea Cluj, echipa va fi
în topul clasamentului la finalul sezonului.

„Era important să obținem cele trei puncte, dacă vom juca
cel puțin în maniera de azi, la final vom fi acolo sus. Nu este
important că suntem acum pe primul loc, important este să fim acolo
după etapa a 34-a. Am făcut o primă repriză bună, o a doua mai
puțin reușită, dar importante rămân punctele”,
a spus
oficialul timișorean.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]