CFR învinge, Mureșan critică arbitrajul: **”Au fost greșeli mari! Totuși, prefer arbitrii români”

CFR învinge, Mureșan critică arbitrajul: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR s-a impus cu 1-0 în disputa cu Brașovul, iar Iuliu Mureșan este convins că echipa pe care o conduce nu mai poate pierde titlul. Două partide la rând echipa din Gruia nu a primit gol și, în aceste condiții, ‘baremul’ de puncte necesar câștigării titlului va fi obținut cu siguranță, pentru că la capitolul ofensivă trupa lui Ando stă bine.

Băieții au răspuns foarte bine la cererile lui Ando, ritmul este unul extrem de greu, jucăm din trei în trei zile. Mă bucură că nu am luat gol, se vede mâna antrenorului și aici; asta e important, să nu luăm gol, că de marcat marcăm sigur. Am mare încredere în băieți, mergem să învingem și pe Dinamo. A fost o piatră de încercare meciul ăsta, mă bucur că am confirmat forma bună pe care am arătat-o la Piatra Neamț. Avem șase puncte avans în această seară, trebuie să ne concentrăm pe ceea ce facem noi. Echipa e din nou în creștere, am mare încredere.„, a spus Iuliu Mureșan la digisport.

A surprins faptul că, în ciuda victoriei, Mureșan a ținut să critice arbitrajul; totuși a ținut să afirme încă o dată că CFR-ul preferă brigăzile din România.

Au fost greșeli de arbitraj mari, din păcate, nu au fost offside-uri în prima repriză la Kapetanos, au fost multe decizii contestabile. Oricum, vă spun că prefer să greșească arbitrii români decât cei străini.„, a mai punctat oficialul clujean.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri