Certați?!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

De ce oare stăruie și după Iași senzația că Steaua joacă doar pe felii, se lasă așteptată, se recompune ca o formație cu multe piese noi în puzzle, când de fapt singurele prospături față de sezonul trecut au fost numai Szekely și Arthuro în formula de start? Sub nocturna capricioasă păreau mai multe siluete ale lui Toja care abia au schimbat câteva pase la o dezmorțire după un voiaj de la capătul lumii.

Bănel a pasat, Dayro a sprintat întotdeauna pe alt culoar, Ghionea și Neșu se invitau la deposedare, după care se năpusteau ca berbecii, Lovin si Golanski par și ei certați, nu se privesc, nu-și paseaza, iar Szekely e prima victimă colaterală, fără sprijin pe flancul drept. De unde și migrările sale spre centru unde, bineînțeles, că se calcă pe bătături cu Arthuro, care deocamdată nu pare cu nimic mai breaz decât Pepe Moreno, doar mai ieftin. Poate că piesele nu sunt potrivit așezate. Poate, discutabil. Dar poate că, așijderea, pretindem prea multe deodată de la Lăcătuș, care contabilizează deocamdată doar victoriile cinice care-i răscolesc amintirile lui Becali din epoca Olăroiu. Nu și amintirile galeriei, care încă se mai adapă din amicalul cu Roma, un vin spumos de Zarea închipuit șampanie franțuzească.