Cauzele unui eșec anunțat

Redactor:
Florin Marian
Redactor:
Vasile Parvan
Cauzele unui eșec anunțat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația Stelei este una ingrată în acest sezon. A ajuns în clasament pe locul 6, deci în afara zonei care îți permite să joci măcar în Cupa UEFA.

Și toate acestea după 19 etape, când în mod normal o echipă care își propune obiective așa cum vrea Becali trebuie să urce în clasament, nu să coboare. Formația lui Lăcătuș ar putea rata participarea într-o cupă europeană dacă nu se clasează la final în primele cinci locuri. Situația e cu atât mai gravă, cu cât roș-albaștrii nu au decât o singură variantă de a salva sezonul, cea a campionatului, pentru că participarea în Cupa României a fost întreruptă prematur. Și acum se observă cât de mult au riscat steliștii abordând o asemenea strategie.

ProSport a făcut o analiză a amalgamului de factori care a condus cel mai probabil către actuala situație disperată a Stelei.

1. Criticile patronului

A devenit deja un obicei ca după fiecare meci mai puțin reușit al Stelei patronul Gigi Becali să apară la TV și să „desființeze” doi-trei jucători. O lege nescrisă a fotbalului spune că antrenorul sau patronul își poate critica jucătorii, dar în vestiar, nu în public. În plus, de multe ori, criticile patronului echivalează cu jigniri. „Mă simțeam ca un rahat când auzeam ce spune Gigi Becali despre mine. Nu-ți mai stă gândul la fotbal și ești foarte afectat”, spunea Arthuro, unul dintre foștii „clienți” ai finanțatorului. Probabil așa se simt acum jucători precum Semedo, Szekely, Tiago sau Kapetanos.

"Criticile ar trebui să fie doar în sânul echipei. Patronul poate să-l întrebe pe antrenor dacă are nevoie de explicații, dar jucătorii nu trebuie criticați public pentru că s-ar putea să-i afecteze" – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

2. Jucători care nu sunt folosiți pe posturile lor preferate

Janos Szekely – Szekely părea unul dintre cele mai promițătoare transferuri ale steliștilor la începutul campionatului. A debutat bine, dar s-a stins treptat, după ce și-a revenit din accidentarea suferită în luna august. A jucat bine la început, deoarece a fost utilizat ca mijlocaș dreapta până să se accidenteze, apoi a fost folosit cu preponderență ca mijlocaș stânga, deși piciorul său de bază e dreptul.

"Eu l-am folosit la Galați o singură dată în partea stângă. E greu pentru un jucător care evoluează timp de patru ani pe o poziție să fie reprofilat. Pe stânga nu poate fi la fel de bun" – Petre Grigoraș, fost antrenor al lui Janos

"Szekely poate juca și pe stânga, dar nu e stângaci. Lăcătuș avea dreptate când spunea că Steaua din ‘86 avea doar un stângaci, Bölöni,  dar pe stânga Balint avea un picior drept foarte bun" – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

Dayro Moreno – Columbianul i s-a plâns impresarului său că la Steaua trebuie să facă și faza defensivă și că nu e folosit ca atacant, așa cum i-ar fi plăcut, ci ca mijlocaș stânga. Dayro Moreno este unul dintre „clienții” lui Lăcătuș, dar în același timp unul dintre jucătorii favoriți ai patronului. Părerea generală despre Dayro e că este un jucător cu o tehnică rafinată, dar aiurit în timpul jocului.

"Dayro este fotbalist de creație care nu poate juca decât în sistemul 4-4-2 ca mijlocaș central" – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

"Nu poți să-l retragi în linia mediană pe Dayro, care e un goleador înnăscut. În Columbia juca vârf și de asta marca atâtea goluri" – Alvaro Castro, impresarul lui Dayro

Antonio Semedo – Portughezul a debutat și el excelent la Steaua, marcând chiar un gol în deplasarea de la Constanța. A fost utilizat ca extremă dreapta, acolo unde se simte cel mai bine, poate chiar mai în apropierea porții adverse. La CFR era utilizat ca atacant.

"Semedo poate fi folosit pe stânga doar atunci când nu ai pe cine introduce pe acel post, însă Steaua îl are pe poziția asta pe Ochiroșii" – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

"Semedo este același fotbalist ca la CFR, numai că el este ca un om care cântă într-o orchestră la vioară, iar dacă îl pui să cânte și la saxofon, atunci e normal să nu facă bine acest lucru. Nu poate juca mijlocaș stânga, ci doar atacant lateral în sistemul 4-3-3" – Marcel Popescu, impresarul lui Semedo

Juan Carlos Toja – Columbianul a fost așteptat de suflarea stelistă ca un nou Mesia, dar treptat evoluțiile lui au scăzut. În meciurile din pregătire a arătat o oarecare revenire, dar e clar că Toja nu e jucătorul de creație, jucătorul de ultimă pasă pe care l-ar fi vrut steliștii.

"Toja trebuie folosit numai pe banda stângă la mijlocul terenului, pentru că el este jucător de picior stâng" – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

"Steaua căuta un jucător precum Ochiroșii, care să joace în bandă, pe când Toja e genul de fotbalist căruia îi place să intre în centru să-și ia mingile. Deci nu a fost ceea ce căutam noi atunci" – Mario Branca, fost scouter al Stelei

Pawel Golanski – Polonezul s-a resemnat cu gândul că nu mai poate prinde un loc în primul „11” decât atunci când se accidentează sau e suspendat Ogăraru. Astfel, el s-a mulțumit să accepte să joace și în banda stângă, acolo unde nu a dat randament nici la naționala Poloniei. În plus de asta, de ce i-a fost frică nu a scăpat. A intrat și în gura patronului după meciul cu Vaslui.

"Vreau să joc oriunde ar fi, pentru că selecționerul Poloniei mi-a zis că nu mă mai ia la lot dacă nu evoluez. Prefer banda dreaptă, fundaș sau chiar mijlocaș" – Pawel Golanski, fundaș Steaua

3. Lipsiți de motivație

Dorinel Munteanu, un om care s-a aflat pentru două luni zi de zi printre jucătorii steliști, remarca un lucru: jucătorii mai vechi de la Steaua și totodată și cei mai valoroși nu mai au motivație.

Observa acest lucru înaintea meciurilor din campionat. Doar când jucau în Champions League vedea în acești jucători o dorință de afirmare. Interesant e că Steaua mai păstrează în lot șase jucători care au atins apogeul carierei lor de până acum, jucând semifinala din Cupa UEFA cu Middlesbrough. Aceștia sunt: Ogăraru, Goian, Ghionea, Lovin, Petre Marin, Nicoliță. Toți și-au manifestat la un moment dat dorința de a părăsi Steaua. Dar, după pățania lui Goian de anul trecut, când patronul s-a luat de el că vrea să plece, toți se feresc acum să-și mai prezinte public adevăratele gânduri. E drept, pentru unii dintre ei familia și-a întărit locul în topul preferințelor, mai ales pentru cei care au devenit tătici în ultimul an. Ei își găsesc acum refugiul în familie.

"Jucătorii nu-și mai găsesc parcă motivația. Poate unii dintre ei trebuia să fie lăsați să plece după performanțele pe care le-au avut" – Dorinel Munteanu, fost antrenor Steaua

4. Fără un lider

Lăsând la o parte pierderea fotbalistului Mirel Rădoi, Steaua a rămas și fără lider și în vestiar. Un jucător cu mare personalitate, care să impună agresivitate coechipierilor în momentele grele ale meciului.

"Acum trei-patru ani erau doi fotbaliști care dădeau tonul la agresivitate, la luptă pentru Steaua! Erau Paraschiv și Rădoi" – Gigi Becali, finanțator Steaua

5. Relație proastă cu galeria

Pentru steliști a devenit un calvar să evolueze pe teren propriu, după ce suporterii au declarat război deschis patronului și conducerii clubului. Astfel, Steaua a reușit să-și transforme avantajul terenului propriu într-un mare dezavantaj. Cum s-a ajuns aici, e greu de înțeles, dar acest lucru ar trebui să preocupe imediat conducerea clubului în următoarea perioadă. Altfel, acest conflict e un amănunt esențial în prelungirea crizei în care să găsește echipa.

"S-a vorbit prea mult de Steaua și s-a făcut prea puțin din partea conducerii. Probabil că suporterii se simt frustrați când patronul nu mai dă bani la echipă. Este inuman când Becali spune că nu le mai dă bani de deplasări, pentru că sună de parcă ai vrea să investești în ei pentru a le cumpăra iubirea." – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

6. Nicio întărire

Faptul că Steaua nu s-a întărit în minimercato, ba, dimpotrivă, s-a slăbit prin cedarea jucătorilor Rădoi și Arthuro, care făceau parte din „11”-le de bază. Mai puțin ultimele meciuri, când brazilianului i s-a interzis să mai intre pe teren. Steaua, alături de FC Argeș, e una dintre puținele echipe care nu au făcut transferuri, ci doar s-a mulțumit să readucă unii dintre jucătorii împrumutați. Și asta în timp ce rivalele și-au întărit loturile cu jucători care emit pretenții chiar la titularizare!

"Steaua are doar câțiva jucători de nivelul ei: fundașii centrali și mijlocașii la închidere. Restul sunt toți fotbaliști de pluton, nu au valoare, de ce să ne mințim? Ce s-a întâmplat la Brașov e ceva firesc." – Ilie Dumitrescu, fost jucător la Steaua

"Poate ar fi trebuit să mai aduc un atacant, dar asta e, nu am avut bani de cheltuit în această iarnă" – Gigi Becali, finanțator Steaua

"S-a făcut o selecție anapoda la transferuri, catastrofală, nu după o strategie. Nu s-au luat fotbaliști potriviți pe posturile deficitare. Nu iau doi fotbaliști pe același post, Semedo și Syekely, dacă îl am tot acolo pe Nicoliță" – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

"Au făcut mare prostie că au renunțat la Abel Moreno. Era un fotbalist excelent, cu execuții, cu ultimă pasă. Dar nu i s-a dat nicio șansă" – Dorinel Munteanu, fost antrenor Steaua

7. Tactică ofensivă previzibilă

Ca să câștige titlul, Steaua trebuie să câștige meciuri, iar pentru a câștiga meciuri, îți trebuie mai mult decât tactica pe care în momentul de față se bazează echipa în ofensivă. Se joacă prea mult cu mingi lungi pe vârf și apoi devieri către mijlocașii ofensivi. Deja adversarii descifrează repede jocul Stelei și reușesc mai ales să anihileze printr-un presing agresiv făcut în jumătatea de teren a echipei lui Lăcătuș!

"Este un dezavantaj pentru Steaua faptul că joacă cu mingi pe Kapetanos, care deviază pentru Dayro Moreno și Szekely. Răzvan, când ne-a prezentat echipa, l-a pus pe Szekely titular la Steaua" – Marius Măldărășanu, mijlocaș FC Brașov

Au pățit-o acum șase ani!

Steaua nu a mai ratat cupele europene din sezonul 2002-2003, clubul fiind apoi preluat de către Gigi Becali. În campionatul precedent, steliștii terminaseră pe 4, titlul fiind câștigat de Dinamo, iar în Europa au mers, alături de „câini”, Rapid și FC Național.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup