Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Câte voturi a obţinut Sorin Cârţu la alegerile pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova şi ce prerogative va avea în noul mandat

Câte voturi a obţinut Sorin Cârţu la alegerile pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova şi ce prerogative va avea în noul mandat

Câte voturi a obţinut Sorin Cârţu la alegerile pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova şi ce prerogative va avea în noul mandat
Sorin Cârţu la alegerile pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova

La derby-ul de play-off dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj a avut loc şi o premieră pentru România: primele alegeri pentru preşedinţia unui club la care abonaţii au avut luat decizia, prin exprimarea votului.

Sorin Cârţu a fost unicul candidat la scrutinul desfăşurat în tribunele arenei „Ion Oblemenco” şi gloria Craiovei Maxima putea eşua în această misiune numai dacă votau mai puţin de 20 la sută dintre cei cu abonament pentru acest sezon.

Deşi asistenţa la derby-ul dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj a fost una record de la eliminarea restricţiilor, în jur de 25.000 de spectatori fiind prezenţi pe arena „Ion Oblemenco”, numai 1256 de voturi au fost exprimate, respectiv puţin peste 25 la sută dintre cei care puteau să-şi exercite acest drept.

Câte voturi a obţinut Sorin Cârţu la alegerile pentru postul de preşedinte al Universităţii Craiova şi ce prerogative va avea în noul mandat

Cel mai probabil, majoritatea celor 4.200 de abonaţi ai Universităţii Craiova pentru acest sezon au considerat că este inutilă punerea ştampilei, din moment ce nu existau mai mulţi candidaţi.

„Suntem mândri să vă anunțăm faptul că Sorin Cârțu este președintele Universității Craiova pentru următorii 2 ani. Prin voturile exprimate de dumneavoastră, ați dat legitimitate unui proiect unic în istoria fotbalului românesc. Și acesta este doar începutul! Persoane prezente la vot – 1.256. Număr de voturi valabil exprimate pentru Sorin Cârțu -1.232. Voturi nule -24” este anunţul Universităţii Craiova.

Sorin Cârţu va fi preşedintele Universităţii Craiova pentru următorii doi ani, iar cele mai importante obiective ale sale pe plan sportiv sunt legate de readucerea titlului în Bănie şi de o prezenţă mai consistentă în cupele europene. Sorin Cârţu a declarat că vrea să fie primul care câştigă cu o echipă titlul din postura de jucător, antrenor şi preşedinte. Faţă de perioada precedentă, în care funcţia de preşedinte a fost mai mult onorifică, prerogativele lui „Sorinaccio” vor fi altele în următorii doi ani, conform patronatului, el urmând să ia decizii legate de banca tehnică, lotul de jucători şi strategia la nivelul academiei clubului.

 „La ora actuală, şi eu am nevoie de club, la fel şi Universitatea cred că are şi ea nevoie de ceea ce reprezint eu. Aş vrea să continui tot ce s-a făcut bine în perioada asta, adică din 2013 până în 2022, pentru că din punctul meu de vedere a fost o treabă foarte bine făcută. Şi sigur, dacă se poate, în perioada asta de doi ani să abordăm dezideratul cel mai important şi să îl reuşim, acela de a câştiga campionatul.

Ar fi important să reuşesc, după ce am reuşit şi ca jucător, şi ca antrenor, dar nu umblu neapărat după acest lucru. Sigur, dacă vom câștiga campionatul, fanii o să vrea și mai mult, pentru că asta e caracteristica suporterului craiovean. Voi colabora bine cu staff-ul administrativ, Marian Copilu şi Ovidiu Costeșin, vom stabili niște coordonate pe care trebuie să le respectăm. Cel mai important lucru este să fim preocupați ca lotul de jucători să dea randament maxim, pentru a obține rezultate” a spus Sorin Cârțu.

Parteneri
Cea mai nebună stradă! Oamenii se leagă de stâlpi să nu cadă
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Bruiaj GPS masiv înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore. Litoralul românesc, printre cele mai afectate din Europa
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro