„Când Contra va învăța să respecte ierarhiile, atunci va ajunge antrenor!** Opțiunea mea este Dusan Uhrin”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu a postat un comunicat pe site-ul oficial al
clubului în care explică neînțelegerile apărute în relația sa cu
antrenorul Cosmin Contra. Patronul lui Poli Timișoara se dezice de
declarațiile făcute în direct la Sport.ro, deși reluările nu prea
sunt de partea sa. Iancu este nemulțumit de faptul că fostul
internațional i-a răspuns prin intermediul presei și spune că va
ajune un mare antrenor atunci când va ști să respecte
ierarhiile.

Finanțatorul echipeie de pe Bega mai spune că se va consulta și
cu autoritățile locale, cele care asigură o mare parte din bugetul
echipei, în privința viitorului antrenor, însă recunoaște că el
și-l dorește pe Dusan Uhrin, care i-a mai pregătit în trecut pe
bănățeni.

Iată
comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului Poli
Timișoara:

„Toate extrasele apărute în media scrisă în urma
declarațiilor pe care le-am făcut în direct la televiziunea
sport.ro cu privire la antrenorul Cosmin Contra sunt răstalmăcite,
inventate și rupte din context. Despre echipă am vorbit la modul
general, iar opinia mea este conformă cu realitatea și cu părerea
generală a fanilor. Am socotit că a fost vina tuturor din
administrație și în niciun caz doar a antrenorului Cosmin Contra.
Faptul că el a ieșit în direct la acea televiziune și a răspuns
unor incitări ale moderatorului este doar vina lui, iar după ce va
asculta înregistrările sunt sigur că va descoperi în comportamentul
lui obrăznicia și penibilul în care s-a singur s-a introdus. Nu
este pentru prima oară. El nu înțelege că politica de comunicare o
face clubul, iar el, prin contract, nu are voie să depășească
limitele acesteia. Este mai ușor să ieși pe televizor decât să
apari în conferința de presă și să vorbești despre neputința ta și
a jucătorilor în condițiile date, mă refer la acest 3-3 cu Gloria
Bistrița, într-un meci în care ai condus cu 2-0 și 3-1.

N-am intervenit niciodată ca să modifice echipa, nu s-a pus
niciodată problema ca vreun jucător să nu evolueze contra lui
Dinamo – a fost doar o strategie. M-a nemulțumit întotdeauna modul
în care este folosit Helder, m-a nemulțumit că unii au jucat, deși
nu meritau – mă refer la Burcă, fotbalist ce nu a adus plusul de
care aveam nevoie. I-am transmis lui Cosmin, însă doar el avea
autoritatea să decidă, ceea ce a și făcut. Atunci când îți asumi
responsabilitatea, nu doar la modul declarativ, trebuie să-ți asumi
și să înduri și reproșurile. Ești obligat să le analizezi și să
îndrepți greșelile, iar acest lucru se realizează în cazul
antrenorilor în teren și în vestiar. Când va înțelege acest lucru,
când va realiza că trebuie să respecte ierarhiile și că există o
diferență între ce a realizat pe teren ca fotbalist, atunci când
depindea numai de talentul și inteligența lui și ce poate realiza
ca antrenor când depinde de o întreagă structură a clubului, atunci
va putea să facă pasul către o carieră în acest domeniu.

Un antrenor de succes este acela care se bazează exclusiv pe
puterea cu care-l mandatează și susține clubul. Trebuie să domine
vestiarul din afara lui, impunând respect și angajament. Faptul că
dl. Contra m-a certat public în mai multe rânduri, în condițiile în
care și-a lăudat jucătorii, de multe ori gratuit, este o temă de
meditație și analiză pentru el și pentru alții, în perspectiva
carierei lui viitoare. În condițile în care va înțelege că a greșit
când a făcut acele declarații, voi analiza suportul alb-violet pe
care-l mai are, voi discuta cu autoritățile locale, iar în funcție
de acest lucru voi lua o hotărâre. Important este să comunic
tuturor celor care iubesc această echipă că opțiunea mea personală
este Dusan Uhrin.

Consider important să le transmit lui Dan Alexa și Valentin Velcea
că în viziunea mea ei fac parte din viitorul acestui club ca
antrenori principali. O spun pentru a-i motiva și pentru a-i ruga
să-și completeze și consolideze cunoștințele în materie prin
practică și studiu. Orice fost mare jucător pe care l-a lansat
Banatul poate să considere că este și că poate face parte din
viitorul clubului după ce-și va fi terminat cariera. Acest lucru
poate fi valabil și pentru Cosmin Contra în cazul în care-și va
reconsidera poziția față de disciplină și ierarhia impuse de un
club administrat de o societate pe acțiuni. Am promis că voi fi
tolerant, dar asta nu înseamnă să fac compromisuri și asta e
valabil pentru toată lumea”.

Președintele CA al FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat,
sâmbătă, într-o emisiune televizată, că îl va demite pe antrenorul
Cosmin Contra, ca urmare a declarațiilor pe care acesta le-a făcut,
la Sport.ro, după ce a aflat că a fost criticat de Iancu la finalul
meciului cu Gloria Bistrița.

Echipa FC Timișoara a terminat la egalitate, scor 3-3 (1-0),
meciul disputat sâmbătă, în deplasare, în fața formației Gloria
Bistrița, în cadrul etapei a XVIII-a, prima a returului Ligii I,
într-o partidă în care timișorenii au condus de două ori, cu 2-0 și
3-1″

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele