Campania MARCHEZ PENTRU TINE!** Cu trenul spre glorie

Redactor:
Daniel Lup
Campania MARCHEZ PENTRU TINE!** Cu trenul spre glorie
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport continuă Campania „Marchez pentru tine!” la meciul de
duminică, dintre CFR Cluj și Rapid București. Ambele echipe
feroviare vor încerca să ajute câte un puști talentat să prindă
trenul spre glorie.

Adrian Păun a venit în august 2008 la CFR Cluj, de la Drăgășani, la
300 de kilometri distanță de clubul ardelean. „M-a văzut Răzvan
Zamfir la câteva meciuri și m-a întrebat dacă vreau să joc la CFR.
Am acceptat pe loc, mai ales că atunci Clujul devenise campioană.
În acest sezon am evoluat la juniorii republicani B, deși am cu doi
ani mai puțin decât ceilalți componenți ai echipei. Visez ca peste
maxim trei ani să prind lotul primei echipe”, povestește Păun.
Acesta are toate motivele să fie optimist. În primele 18 etape din
acest sezon a marcat deja 23 de goluri iar în ultimul timp este
component de bază și la Naționala Under 15 a României.
Păun mai are un tricou de preț pe lângă cel cu CFR Cluj. Ține cu AC
Milan de când era mic. „De la opt ani țin cu Milan. Îmi aduc aminte
că în 2003 au luat Liga Campionilor. Îl am ca idol pe Shevchenko,
incredibil ce calități are. Am acasă tricouri și reviste cu el”,
mai spune Păun. Acesta are trei preferați și în rândul jucătorilor
din Gruia. „Dică îmi place de când era la Steaua. De la CFR îi mai
admir pe Kone și Deac”, a mai zis tânărul atacant al Clujului, care
este orfan de tată.

Dinică, șase ani de navetă

Purtător al unui nume de familie care a făcut istorie pe scena
teatrului Românesc, George Dinică, a pășit pentru prima dată pe
gazon la zece ani. În timp ce alți copii merg la școală numai cu
mașina, George nici nu a avut nicio problemă când a aflat că va
trebui să facă mai bine de 50 de kilometri pentru a da probe de joc
pentru Rapid. „Am fost chemat într-o marți pentru a participa la un
trial. La final mi-au zis să mă prezint sâmbătă cu o copie după
certificatul de naștere”, spune el. Așa a făcut, iar în acea
sâmbătă a făcut pentru prima dată parte dintr-o echipă a
Rapidului.
De atunci George (16 ani) a trebuit să renunțe la multe dintre
bucuriile copilăriei, făcând timp de șase ani naveta între comuna
în care locuiește, Braniștea, și București. Din toamnă însă,
locuiește în căminul Liceului Nr. 12 „Mi-a fost destul de greu la
început să mă trezesc atât de dimineață, dar m-am obișnuit repede”,
povestește încântat George.
Ca orice tânăr fotbalist, George Dinică nu poate fi indiferent de
ce se întâmplă pe gazoanele marilor stadioane din lume și, ținând
cont că este jucător de bandă stângă, nu avea cum să nu fie
încântat de Cristiano Ronaldo: „Îmi place ce face el pe teren și
încerc să învăț și eu”.

„Visez de mic să joc la Rapid. Sper să mi se îndeplinească această
dorință cât mai repede”, George Dinică

„George este extrem de talentat. Stă bine la viteză și la forță,
dar mai are ceva de lucrat la tehnică, dar nu sunt probleme. Am
încredere în el”, Iosif Damaschin, antrenor grupa 93/94 la
Rapid

„Din
banii pe care îi voi primi de la ProSport îmi voi cumpăra
echipament sportiv”, Adrian Păun, junior CFR Cluj

„Vrem să îi facem o bucurie lui Păun și să batem Rapidul. Sfatul
meu este să muncească din greu pentru a ajunge la prima echipă”,
Ciprian Deac, mijlocaș CFR Cluj

„În maxim trei ani cred că poate să prindă prima echipă, deoarece e
cuminte și are calități deosebite”, Gheorghe Vasile, șeful
Centrului de Copii și Juniori de la CFR

„Are viteză, inteligență și execuții de finețe în fața porții. De
acum înainte va depinde numai de el, la CFR are condiții să facă
performanță”, Mihai Pop, antrenor juniori B CFR
Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între viață și moarte”
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între…