Daniel Isăilă nu mai e antrenorul lui Baniyas. S-a despărțit pentru a treia oară de clubul din Emiratele Arabe Unite

Daniel Isăilă nu mai e antrenorul lui Baniyas. S-a despărțit pentru a treia oară de clubul din Emiratele Arabe Unite
Daniel Isăilă nu mai e antrenorul lui Baniyas / Foto: Facebook Baniyas

Daniel Isăilă a încheiat conturile cu Baniyas, echipă aflată pe locul 13, penultimul din UAE Pro League, fără niciun punct după primele patru etape.

Antrenorul brasovean încheie astfel al treilea mandat la gruparea din Emiratele Arabe Unite. Isăilă mai activase la formația din Emirate în perioada iunie 2020- iunie 2023. Primul mandat la Banyas a fost și cel mai de succes in care s-a bătut la titlu în sezonul 2020-2021. Au urmat alte două mandate: ianuarie 2025 – iunie 2025 și septembrie 2025- septembrie 2026.

Contract reziliat pentru Isăilă

Anunțul a venit pe rețelele de socializare ale clubului din Emiratele Arabe Unite.

„Bani Yas anunță rezilierea contractului cu antrenorul primei echipe, românul Daniel Isăilă, ca urmare a rezultatelor echipei din ultima perioadă. Conducerea clubului Bani Yas își exprimă întregul sprijin pentru jucătorii primei echipe, precum și marea încredere în capacitățile și calitățile lor și în abilitatea lor de a depăși această perioadă.

Clubul are convingerea că echipa va reveni pe drumul cel bun și va obține rezultatele care să îndeplinească aspirațiile clubului și ale suporterilor săi”, este mesajul clubului din Emiratele Arabe Unite.

Mesaj emoționant la despărțire

Startul actualului sezon a fost unul de coșmar pentru echipa antrenorului brașovean. Patru meciuri, patru înfrângeri! Daniel Isăilă și-a luat rămas bun printr-un mesaj emoționant în care a mulțumit conducerii, staffului, angajaților și suporterilor pentru încredere și sprijin.

„Astăzi îmi iau rămas-bun de la Baniyas Club, un loc care a însemnat pentru mine mult mai mult decât un simplu club de fotbal. A devenit parte din viața mea, din parcursul meu și din povestea mea. Clubul a fost întotdeauna mai mult decât un loc de muncă pentru mine.

Mulțumirile mele sincere se îndreaptă către toți cei de la Baniyas – conducere, stafful tehnic și administrativ, angajați și toți cei din spatele scenei care ne-au susținut și au fost alături de mine pe tot parcursul acestui drum. Și, mai presus de toate, le mulțumesc tuturor jucătorilor pe care am avut privilegiul să îi antrenez.

Împreună am trăit momente de neuitat și am experimentat tot ceea ce fotbalul poate aduce: emoții, schimbări și provocări. Am luptat în partea de sus a clasamentului și am concurat pentru titlu, creând momente care ne-au făcut să credem că orice este posibil.

Am trecut prin dificultăți, am rămas uniți și am continuat să luptăm până la final pentru a proteja echipa și pentru a ne asigura locul în ligă. Prin victorii și momente dificile, un lucru nu s-a schimbat niciodată: angajamentul meu față de Baniyas.

I-am oferit clubului tot ce am avut – energia mea, pasiunea mea, experiența mea și inima mea. Indiferent dacă luptam pentru titlu sau ne confruntam cu cele mai dificile circumstanțe, am încercat întotdeauna să reprezint Baniyas cu responsabilitate, loialitate și respect.

Fotbalul este ținut minte prin poveștile sale, prin parcursuri, oameni, emoții, lupte și amintiri pe care le lasă în urmă. Acești ani mi-au oferit amintiri și prietenii pe care le voi purta cu mine mult timp după fluierul final. Plec știind că am oferit tot ce am avut, recunoscător pentru fiecare persoană care mi-a fost alături și m-a susținut.

Plec cu nimic altceva decât respect și apreciere pentru acest club. Din toată inima, îi doresc lui Baniyas Club, jucătorilor, staffului și suporterilor mult succes în următorul capitol. Sper ca acest club să continue să crească, să concureze și să ajungă la poziția pe care o merită.

Unele capitole se încheie, dar nu sunt niciodată uitate. Mulțumesc, Baniyas, pentru amintiri, pentru provocări, pentru încredere și pentru acest parcurs”, este mesajul lui Daniel Isăilă postat pe pagina sa de Facebook.

Staff-ul lui Isăilă la Baniyas a fost format din Sorin Cornea, Marian Ungureanu – antrenori secunzi, Paolo Potocnik – preparator fizic, Levi Mihok – antrenor cu portarii și Gabi Kajcsa – analist tehnic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania