„Cadoul nostru:** titlul!”

Redactor:
Gigi Stancu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Rapidului speră să prindă un loc în lotul Sloveniei
pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud, dar vrea și titlul de
campion cu gruparea „feroviară”.

-Darijan, ai reușit vineri seară să marchezi golul
campionatului…

-Sincer, nu mă așteptam ca Spadacio să-mi pasezeze mie, pentru că,
de obicei, el centrează în careu la astfel de faze. Oricum, m-am
pregătit și a fost o chestiune de câteva secunde să șutez. Chiar
dacă sunt dreptaci, am lovit mingea fără preluare.

-Cum te simți după o asemenea execuție?

-Este un sentiment foarte plăcut să aduc o asemenea victorie prin
golul meu, mai ales că la Rapid sunt atâția jucători ofensivi de la
care se așteaptă golul și nu de la mine.

„Noroc cu suspendarea lui Lazăr!”


-Nu te deranjează că nu ai jucat în partida cu
Urziceni?

-Domnul Manea are filozofia dânsului despre meci și ține de dânsul
pe cine bagă într-un meci sau în altul. Am avut însă mare noroc cu
suspendarea lui Costin Lazăr, că, dacă nu lua „galben”, probabil nu
intram titular cu Timișoara.

-Ai șanse să ajungi la Mondialul din Africa de Sud?

-Obiectivul meu este să ajung la Campionatul Mondial din Africa de
Sud cu naționala Sloveniei și cred că voi reuși acest lucru dacă
voi juca constant la Rapid, dar mai ales dacă vom lua titlul. Și
trebuie să le facem acest cadou fanilor noștri. Și mai ales fanelor
noastre, că tot e Ziua Femeii. Dar pentru asta mai au de așteptat
un pic până la vară (râde).

E alergic la câini, la pisici și la
covoare!


-Este vreo echipă mai puternică decât Rapid în Liga
I?

-Credeam că CFR Cluj și cu Unirea Urziceni sunt mai puternice decât
noi, dar nu este deloc așa. Important e ca noi să reușim să legăm
victorii consecutive și așa vom avea șanse mari să luăm
titlul.

-Sunteți mai puternici odată cu transferurilor lui Varga și
Bălan?

-La Rapid avem acum un lot tare și este luptă mare la titularizare.
Nici asta nu este foarte bine, pentru că antrenorul este tentat să
te schimbe după doar un meci mai slab și nu cred că este
corect.

-Te-ai acomodat cu viața din România?

-Sunt un tip liniștit și pentru mine este bine că locuiesc împreună
cu soția și fiul meu, Alexei, în vârstă de un an. Singurele
probleme pe care le am sunt legate de alergiile mele: la câini, la
pisici și la covoare. Astea sunt, n-am cum să le combat.


16 meciuri
a jucat Matic pentru Rapid în sezonul 2009-2010

7 selecții are Matic la naționala
Sloveniei

60 de mii de euro pe sezon
primește Matic la echipa de lângă Podul Grant

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…