Bonfim poate prinde următorul meci al Timișoarei

Bonfim poate prinde următorul meci al Timișoarei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Certat sau nu cu directorul Gheorghe Chivorchian, brazilianul Eder Bonfim este conștient că trebuie să se înțeleagă cu acesta pentru a avea viață bună la Poli.

„Nu este adevărat că m-aș fi certat cu cineva. Este doar o confuzie, deoarece noi stăm încă în hotel, așteptând să ne aranjăm o casă. E destul de muncă să cauți case pentru fiecare jucător”, a explicat ieri Eder. Fotbalistul are însă o problemă și mai serioasă, în sensul că nu poate juca, fiindcă nu se află în posesia documentelor necesare. „Portughezii nu au știut că aici începe campionatul mai devreme și au considerat că pot transmite permisul de muncă atunci când se face și prima plată”, a completat fundașul.

Chiar dacă s-au jucat deja două etape, el stă încă la hotel cu familia și nu poate privi decât din tribună meciurile colegilor săi, brazilianul nu are emoții privind viitorul său la Poli: „Am vorbit și cu vicepreședintele clubului, care mi-a spus că săptămâna aceasta se fac toate procedurile și pot juca în meciul următor. La club sunt oameni care se ocupă de rezolvarea problemelor pe care le am”.

Folosit de Uhrin titular în toate amicalele, Eder și-a urmărit echipa și se felicită pentru opțiunea făcută. „Primul joc l-am văzut doar la TV. În meciul cu Pandurii pot spune că echipa a jucat foarte bine în prima repriză. După pauză, am controlat tot timpul jocul. Suntem pe un drum bun, putem face o figură frumoasă în campionat”, a mărturisit jucătorul, care a avut ochi și pentru celelalte echipe: „Nu am putut să văd foarte multe partide, dar știu că echipe foarte bune sunt CFR Cluj și Rapid. Cred că acestea două vor avea un sezon intern bun”.

A fost dorit de Rapid

„În ianuarie au fost câteva discuții cu Rapid București, dar atunci Leiria a cerut o sumă mare de transfer și lucrurile nu s-au rezolvat. Eu aș fi vrut să merg atunci la Rapid, pentru că este o echipă foarte bună, iar ei luptă mereu pentru campionat. Asta ține acum de trecut. Acum sunt la Poli și asta este tot ce contează”, a mărturisit fotbalistul, care se află la Timișoara alături de soție și de fiica sa de un an.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen