Becali, „ultimatum” pentru Răzvan Burleanu: „Fă schimbările astea două și a doua zi m-am întors în fotbal!” Finanțatorul FCSB rămâne pe poziții: „M-am retras ieri la ora 16:30”

Becali,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali nu a revenit la sentimente mai bune, după ce marți noapte a declarat că s-a retras din postura de finanțator al FCSB. Miercuri dimineață, omul de afaceri și-a menținut discursul, dar a lăsat o „portiță” pentru ceea ce descrie deja drept revenirea în fotbal: Burleanu trebuie să schimbe două reguli care nu sunt pe placul său!

Al doilea mandat câștigat de Burleanu în fruntea FRF l-a dezamăgit într-atât de tare pe Gigi Becali încât finanțatorul viceampioanei a decis, imediat, că nu vrea să mai continue într-un fotbal condus de un om care nu-i este pe plac. Iar ceea ce a părut un anunță făcut în grabă, greu de crezut, s-a confirmat în această dimineață: „Eu m-am retras! Ieri, la ora 16:30 am trimis adresa la club. Clubul va informa federația. Eu nu stau la mâna comisiilor lui Burleanu, pe care le comandă Burleanu. Vasile Geambazi va prelua activitatea. Ce să mai finanțez dacă mă retrag? El are mai mulți bani decât mine”, e ideea întărită de Becali, la Pro X.

Deranjat de faptul că Burleanu a încercat să introducă în statut o regulă conform căreia nicio persoană fără activitate în fotbalul românesc în ultimii doi ani nu poate candida la alegerile FRF, interpretată drept o „interzicere” a lui Lupescu și Chivu, Becali și-a strigat oful. Apoi, a mutat discuția spre Kyros Vassaras, șeful grec de la CCA, și a anunțat care sunt condițiile în care revine asupra deciziei luate ieri: „Dacă schimbă regula aia tiranică, care prevede că n-ai voie să candidezi  dacă n-ai vechime doi ani în fotbal si dacă îl schimbă pe Vassaras, a doua zi m-am întors în fotbal. Fă asta și mă întorc în fotbal! Dacă vrea să-l aleagă pe Vassaras în locul meu, foarte bine. Nu mai există influență în arbitraj! Asta din cauza DNA-ului, nu din cauza lui Vassaras. Le e frică de pușcărie! Eu sunt român în țara mea și mi-e rușine… Nu mă interesează cine e președinte, n-am treabă cu ei. Vreau doar să nu-mi pună bețe în roate. Să schimbe regulile tiranice și să-l schimbe pe Vassaras. Mie nu are ce să-mi dea Burleanu și nici nu are ce să-mi ia. M-am retras pentru că nu vreau să fac parte dintr-o federație în care el influențează lucruri negative.”, a transmis Becali.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…