„Bătrâna doamnă” muribundă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Golul marcat de Florin Costea le-a turnat plumb în ghete arădenilor, care până atunci fuseseră prezenți în joc, iar fanii s-au întors împotriva echipei.

Un meci care altă dată putea fi considerat un derby al campionatului și-a găsit de această dată protagonistele în a doua jumătate a clasamentului, iar înaintea acestei partide, cele două echipe care au împreună 10 titluri de campioană adunaseră în acest an, tot împreună, doar șase puncte.

Primele ocazii ale partidei au aparținut autorului singurului gol, Costea ratând de puțin în minutele 6 și 7. Arădenii au avut o replică pe măsură, Florin Dan, Todea și Simao dându-i emoții lui Bornescu. Arădenii au avut și cea mai mare ocazie a meciului, când Edson depășește din preluare doi adversari și șutează de la 15 metri, peste portarul oltean, însă în transversală.

Actul secund s-a desfășurat pe aceleași coordonate, cu ocazii mari de ambele părți. Filmul s-a rupt cu un sfert de oră înainte de final, când la o acțiune care nu anunța nimc, Baird reușește să întoarcă în care o minge condamnată la aut de poartă, iar Costea are de îndeplinit o simplă formalitate, din 7 metri.

Arădenii cad psihic, iar jocul fragmentat de schimbări nu le mai permite arădenilor să revină, chiar dacă situațiile de poartă nu au lipsit. Meciul se încheie cu echipa gazdă fluierată de proprii suporteri, pe stadionul care începuse să se golească încă din minutul 80 răsunând un singur refren al galeriei arădene: „Pe voi de UTA / Vă doare-n **** / Mercenarii! Mercenarii!”

Găman, debut ca titular

În echipa de start a Universității a apărut pentru prima oară ca titular Valerică Găman. Fundașul central, care tocmai a împlinit 19 ani, a fost ales de Napoli pentru a-l înlocui pe Joshua Mitchell. Găman, care s-a achitat bine de sarcini în meciul cu UTA, a debutat în prima divizie cu Unirea Urziceni, când a jucat 10 minute.

Redutabila tripletă

La finalul disputei dintre UTA și Universitatea, antrenorul Gabi Stan a apreciat evoluția echipei antrenate de Napoli. Stan i-a evidențiat pe Costea, Wobay și
Baird. „Am văzut la Universitatea trei fotbaliști de excepție, cărora nu trebuie să le lași spații. Wobay, Costea, Baird, cum te prind, cum te ard!“, a mai spus la finalul partidei Gabi Stan.

„Costea, un mare talent”

Florin Costea a fost apreciat de selecționerul tineretului, Emil Săndoi. „E un mare talent al fotbalului românesc. Nu-l cunosc prea bine personal, dar îl admir ca fotbalist”, a spus Săndoi la finalul disputei de la Arad. „Nu îmi propun titlul de golgheter, important este să învingă echipa“, a declarat Costea.

Florin Dan, mijlocaș UTA: Meciul cu Steaua nu este pierdut din start. Chiar dacă evoluăm în deplasare, noi nu mergem acolo ca victime și trebuie să ne jucăm fiecare șansă

Cristian Todea, căpitan UTA: Problema cea mai mare este că luăm gol în fiecare meci, nu neapărat faptul că nu înscriem

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×