Badea:** „Ultimele 5 etape sunt de selecție la Dinamo”

Președintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în ultimele cinci etape de campionat jucătorii vor avea posibilitatea să demonstreze că vor să rămână la echipa antrenată de Cornel Țălnar, în caz contrar "fiecare să-și continue propriul drum". "Aceste 5 etape sunt și etape de selecție. Cine dorește să continue cu Dinamo va avea posibilitatea să arate că poate să continue, cine dorește să fie fidel clubului va avea posibilitatea să arate acest lucru în pregătire, în teren dar și în activitatea extrasportivă. Cine nu dorește avem toți, cu conducători și jucători, maturitatea necesară să ne despărțim și fiecare să-și continue propriul drum într-o manieră civilizată. Abaterile individuale, nu numai ale celor 4 jucători, inclusiv ale lui Marius Alexe, N'Doye, Bratu, Kone și Diabate, vor fi sancționate de către club în conformitate cu gravitatea lor. Nu vreau să avem excese nici într-o parte nici în alta", a declarat Badea, care a dezmințit zvonurile conform cărora decizia de revenire a celor patru jucători în lot, Adrian Cristea, Boștină, Zicu și Mărgăritescu, ar fi fost influențată de reprezentanții jucătorilor, Victor și Ioan Becali.
Badea:** "Ultimele 5 etape sunt de selecție la Dinamo"

Președintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, luni,
într-o conferință de presă, că în ultimele cinci etape de campionat
jucătorii vor avea posibilitatea să demonstreze că vor să rămână la
echipa antrenată de Cornel Țălnar, în caz contrar „fiecare să-și
continue propriul drum”.

„Aceste 5 etape sunt și etape de selecție. Cine dorește
să continue cu Dinamo va avea posibilitatea să arate că poate să
continue, cine dorește să fie fidel clubului va avea posibilitatea
să arate acest lucru în pregătire, în teren dar și în activitatea
extrasportivă. Cine nu dorește avem toți, cu conducători și
jucători, maturitatea necesară să ne despărțim și fiecare să-și
continue propriul drum într-o manieră civilizată. Abaterile
individuale, nu numai ale celor 4 jucători, inclusiv ale lui Marius
Alexe, N’Doye, Bratu, Kone și Diabate, vor fi sancționate de către
club în conformitate cu gravitatea lor. Nu vreau să avem excese
nici într-o parte nici în alta”
, a declarat Badea, care a
dezmințit zvonurile conform cărora decizia de revenire a celor
patru jucători în lot, Adrian Cristea, Boștină, Zicu și
Mărgăritescu, ar fi fost influențată de reprezentanții jucătorilor,
Victor și Ioan Becali.

Nicolae Badea a
fost prezent la antrenamentul din această după amiază al
„câinilor”. Președintele CA al grupării din Ștefan cel Mare a mers
la vestiare și a discutat cu fotbaliștii, pentru a mai detensiona
atmosfera.

Oficialul dinamovist spune că gruparea „alb-roșie” avea
obligația de a le asigura condiții de pregătire celor patru
jucători care au părăsit cantonamentul echipei în urmă cu o
săptămână și jmătate: „Noi avem o obligație de regulament,
de a asigura condiții de pregătire. Jucătorii nu au fost niciodată
îndepărtați din clubul Dinamo. Faptele sunt individuale, măsurile
pe care clubul le va lua nu vor fi influențate de pregătirea
jucătorilor. Dinamo își îndeplinește obligațile contractuale, de a
oferi condiții de pregătire. Noi săptămâna trecută am plătit
retribuțiile jucătorilor pe luna martie, indiferent de abaterile
disciplinare. Aceste abateri vor fi sancționate în limitele
regulamentului, cu toată exigența care se impune. În același timp
Dinamo nu trebuie să reacționeze prin măsuri arbitrare sau abuzive.
Nu cred că trebuie să transformăm pe cineva în victime doar de
dragul imaginii sau a percepției imediate”.

Nicolae Badea speră ca incidentul să nu se repete în viitor.
„Nu e vorba de a crea un precedent. În această vară va
aexista și o modifcare importantă în regulamentul clubului, care va
trebui să fie adecvat cu regulamentele internaționale. Mai mult
decât atât,vom face demersuri și ca regulamentul Federației Române
de Fotbal să fie mai bine calificat în raport cu regulamentele
internaționale
„, a mai spus Badea.

„Eu sper ca rezultatul ultimului meci să nu-i marcheze
pe jucători, ci să-i responsabilizeze, să înțeleagă că aceste 5
etape sunt importante nu numai pentru performanța clubului ci
pentru cariera lor individuală. Statistic vorbind, Dinamo poate
obține un loc de Europa League și obținerea acestui loc este mai
importantă pentru carierele lor decât pentru consecințele
financiare la nivelul clubului. Dinamo poate schimba în ultimele
cinci etape cu 180 de grade impresia ultimului joc. Eu sper ca
echipa să revină în planul calității jocului. Este extrem de
important să ținem cont de reacția suporterilor, prin absenteism.
Ca și în afaceri obiectivele fixate nu sunt întotdeauna atinse, și
motivele sunt fie că nu ești suficient de bine pregătit, sau ai
competitori mai bine pregătiți, fie ai propriile tale lipsuri în
atingerea acestui obiectiv. De aceea nu poți arăta cu degetul
într-o singură direcție. Este evident că locul pe care îl ocupă
Dinamo acum arată minusuri la toate nivelurile”
, a mai
spus președintele CA al FC Dinamo.

FC Dinamo a încheiat un parteneriat de imagine cu HL1 Group, o
companie spaniolă, din care face parte Delea Veche 24, „un mix
rezidențial de apartamente și birouri de înaltă calitate”.

Primii trei fotbaliști de la Dinamo care vor locui în complexul
rezidențial sunt Vranjkovici, Andrei Cristea și Molinero. Conform
contractului de colaborare dintre Dinamo și compania spaniolă HL1
Group, fotbaliștii vor putea achiziționa în viitor apartamentele în
care locuiesc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro