Băcilă explică ce a simțit în momentul accidentării:** „Am văzut cum îmi atârna piciorul” Ce i-a transmis lui Gardoș

Băcilă explică ce a simțit în momentul accidentării:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Băcilă (28 de ani) a reușit să doarmă abia după ce medicii i-au mărit doza de calmante. Dimineața de ieri și-a petrecut‑o alături de cel care l-a accidentat și de Emil Săndoi, un om care și-a încheiat cariera după un incident similar.

Cosmin, cum te simți?
Rău, rău de tot! N-am închis un ochi toată noaptea, abia în după-amiaza asta am reușit să dorm zece minute. Mi-au schimbat calmantele, mi-au dat ceva mai puternic ca să mă liniștească.

Ce îți mai amintești după momentul contactului cu Gardoș?
Să știi că am fost lucid, n-am leșinat. Când am căzut la pământ, am pus piciorul drept jos și l-am văzut pe cel stâng rupt (n.r. – ridică piciorul rămas întreg și încearcă se explice exact momentul în care a suferit accidentarea). Mi se mișca de la jumătatea tibiei! Am zis că m-am nenorocit, că s-a terminat cu fotbalul pentru mine.

„Gardoș e afectat, dar nu mai mult ca mine”

Ai avut vreun moment senzația că ai fost lovit intenționat?
Totul s-a petrecut foarte repede. L-am văzut cu coada ochiului pe Gardoș cum vine și m-am gândit să salt mingea pe lângă el și să scap singur spre poartă. El nu cred că a vrut să mă lovească, dar contactul a fost unul foarte dur. Florin a venit azi-dimineață la mine ca să-și ceară scuze și să-mi spună că e foarte afectat. Eh, mai afectat decât mine n-are cum să fie!

Părea dărâmat după meci…
Eu n-am nimic cu el! Asta vreau să fie clar și i-am zis și lui: „Stai liniștit, că nu am nimic împotriva ta! Sper să nu pățești vreodată așa ceva și să fii sănătos!”.

În cât timp estimezi că te vei întoarce pe teren?
Acum, abia aștept să mă operez. Doctorii au spus că o să mai pot să joc fotbal fără nicio problemă. E doar osul rupt și nu au sărit așchii. Doamne, când mă gândesc cum mi-am văzut piciorul, parcă nu-mi vine să cred. Atârna, pur și simplu!

„Am alături colegii și familia. Le mulțumesc tuturor pentru sprijin”, Cosmin Băcilă, mijlocaș Pandurii

„Am înțeles că Băcilă i-a spus lui Gardoș că l-a accidentat acum când i se prelungea contractul. Îl iau eu la Steaua„, Gigi Becali, finanțator Steaua

„Uitați-vă la intrarea lui Viera asupra lui Tănase! Acolo nu s-a dat nici fault. Tot ce s-a întâmplat a fost din cauza arbitrajului. Pe Pintilii l-a ținut cu forța pe teren”, Mihai Stoica, manager Steaua

7 luni estimează doctorii că va sta Băcilă departe de gazon, după accidentarea de duminică

„Noaptea de după meci a fost cea mai urâtă din viața mea. M-au terminat durerile, dar sper ca acest calvar să se termine cât mai repede”, Cosmin Băcilă, mijlocaș Pandurii

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…