„Aveam 20.000 de dolari pe sezon la Steaua, cam două apartamente”. Dezvăluirea unui jucător care n-a prins „negocierea cu Becali”

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Invitat la ProSport LIVE, Marius Baciu, fost antrenor la Concordia Chiajna, a discutat și despre ce însemnă fotbalul din România din punct de vedere financiar.

Fostul fundaș de la Steaua a realizat o incursiune până în cel de-al treilea eșalon valoric și a dezvăluit ce salariu primea la Steaua în a doua jumătate a anilor ’90. Marius Baciu a vorbit la ProSport LIVE și despre cel mai bine plătit jucător al Stelei, Alex Chipciu, mijlocaș remunerat la formația patronată de Gigi Becali cu aproximativ 30.000 de euro lunar.

„Am fost și pe la Divizia C. Prima dată fotbaliștii întrebau „ce bani îmi dai?” Și acolo era vorba de negocieri de 1 milion sau 2 milioane de lei vechi. Salariile erau destul de mici în perioada în care jucam eu la Steaua, dar primele erau mari. Eu aveam 20.000 de dolari pe sezon, asta însemna cam două apartamente în Drumul Taberei… Am ajuns apoi în Franța, la Lille, pe un salariu mult mai mare. Eu n-am apucat negocierea cu domnul Becali, dar atunci se ajunsese la 100.000 de euro salariu la Steaua„, a spus fostul fundaș din Hexagon, coleg cu Eric Abidal la Lille.

Baciu a subliniat și calitățile lui Chipciu, cel mai bine cotat fotbalist al formației campioane. „Am mare încredere în el, el e prea încărcat, dar tot din dorința de a demnostra foarte mult. În România se pun banii pe primul loc, eu cred că nu i-au dat întâmplător acel salariu, ci în urma unor jocuri bine. El poate evolua pe orice post, chiar atacant. Trebuie să se concentreze să joace cât de simplu, deocamdată mi se pare previzibil pentru că e prea încărcat. Face prea multe greșeli tocmai din cauza asta . Poate pleca pe bani foarte mulți afară„.

  • Marius Baciu a evoluat pe postul de fundaș central și a activat ca fotbalist profesionist din 1992 și până în 2009. A fost legitimat la Inter Sibiu, Gaz Metan Mediaș, Steaua, Lille, Oberhausen, Panserraikos, Oțelul Galați și Universitatea Cluj. Are 300 de meciuri în Liga 1 și 15 goluri marcate
  • Din ce îmi amintesc, Marius Lăcătuș mi-a pus prima dată banderola pe braț, în finalul unui joc în care el a fost schimbat. M-am mirat și eu atunci, pentru că pe teren mai era și Belodedici. Ulterior, cred că antrenorul m-a nominalizat să port banderola”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…