Autosuspendare

Redactor:
Dan Jakabhazi
Autosuspendare
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a trimis juniorii la un meci cu Dinamo fiindcă Artiom Karamyan a fost suspendat pe nedrept, acum Marian Iancu l-a scos din lot pe Stelian Stancu, iertat de suspendare!

Acum o săptămână, mijlocașul dreapta părăsea terenul prematur la Târgu Jiu, după o decizie controversată a lui Sorin Corpodean. Miercuri, Comisia de Disciplină a FRF a anulat cartonașul roșu arătat pe teren, iar Balint deja îl punea pe fotbalist în prima echipă a meciului cu Gaz Metan. Ieri, după ce șefii Mediașului au anunțat că vor contesta o eventuală folosire a lui Stancu, bănățenii au decis să îl scoată din lot, deși jucătorul este apt și a fost chiar lăudat de antrenor! „Am hotărât, de comun acord cu stafful tehnic, să nu riscăm prin folosirea jucătorului Stelian Stancu în următorul meci, atât timp cât pe rolul instanțelor de judecată sportivă există cauze similare, fără ca acestea să se fi încheiat printr-o hotărâre definitivă”, spune Marian Iancu. El amintește de procesul lui FC Vaslui cu Dinamo, în care echipa lui Porumboiu revendică trei puncte la masa verde pentru folosirea de către bucureșteni a lui Julio Cesar.

Decizia a lovit destul de puternic în planurile tactice ale lui Gabi Balint, fiindcă Stancu ar fi fost titular în următoarele două meciuri. Mai mult, tehnicianul l-a lăudat în această săptămână pe mijlocaș, care ar putea pierde 18.000 de lei din prime dacă echipa lui câștigă următoarele două meciuri cu el în tribună. Florin Maxim a fost chemat să completeze foaia de joc, după ce inițial nu prinsese lotul.

"Nu îmi convine ce se întâmplă, fiindcă el era în formă și ar fi fost titular, dar a fost decizia noastră, pentru că în România se poate întâmpla orice" – Gabi Balint,  antrenor Poli Timișoara


"Îmi pare rău pentru situația creată, dar e bine să nu riscăm nimic. O să fiu alături de băieți cu sufletul să câștige aceste două meciuri"
– Stelian Stancu,  mijlocaș Poli Timișoara

"În lipsa unui precedent care să stabilească o regulă, hotărârea noastră vine să elimine orice emoție viitoare și să anuleze suspiciunile" – Marian Iancu,  președinte Poli Timișoara

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup