AUDIO Torje: „Cântam „Vine Borcea cu spartanii!” nu melodia cu Steaua!”

AUDIO Torje:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cheful tras de cei trei dinamoviști după ce Dinamo pierduse meciul de la Brașov și-a găsit o explicație chiar la unul dintre participanți. Gabriel Torje a dezvăluit că materialul este montat de cineva, dar nu a negat faptul că au petrecut. Torje a spus că el cu Ropotan și Pulhac ascultatu o melodie dedicată echipei Dinamo: "Vine Borcea cu spartanii!", nicidecum "Steaua e numai una!". Mijlocașul lui Dinamo a spus că era ziua lui și a vrut să își cinstească colegii de echipă, dar nu că nu ar fi fost frumos să se expună în public, imediat după înfrângerea de sub Tâmpa.

 

CLICK AICI pentru a asculta ce a declarat Torje la Sport.ro

"Eram la mine acasă. A fost ziua mea și ne-am distrat și noi. Am zis să stăm acasă pentru că nu era frumos să ieșim în oraș și să petrecem după înfrângerea de la Brașov. Nu era absolut nimeni băut. Am consumat doar două sticle de șampanie și eram aproximativ 6 persoane acolo. Nici nu am știut că cineva ne filmează. Dacă știam că cineva face asta nu îi permiteam. Pe înregistrare nu sunt vocile noastre, cineva a pus melodia aceea cu Steaua pe fundal. Noi de fapt ascultam "Vine Borcea cu spartanii!", care se aseamănă la ritm cu melodia cu Steaua. Noi suntem dinamoviști adevărați, cu sufletul ‘alb-roșu’. Am greșit și ne pare rău. Nu am auzit încă nimic despre amendă", a mărturisit Torje la Sport.ro

CORNEL DINU : "Ropotan e petrecăreț de calitate, Torje vai de capul lui, Pulhac are ceva la cap!"

 

CLICK PENTRU VIDEO – Torje, Pulhac și Ropotan, beți, cântă ‘STEAUA E NUMAI UNA!’ Amendați cu 5000 € fiecare!

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen