„Aș vrea să vină nemții,** dar nu mă grăbesc. Nu vreau să iau țeapă!”

Redactor:
Gigi Stancu
„Aș vrea să vină nemții,** dar nu mă grăbesc. Nu vreau să iau țeapă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși amicală, victoria cu 2-0 în fața Oțelului Galați i-a descătușat limba patronului rapidist.

Prezent după mult timp la un meci al giuleștenilor, George Copos a vorbit în premieră despre noua ofertă primită pentru vânzarea Rapidului. Boss-ul de la Ana recunoaște că discută cu grupul de afaceriști nemți cu care i-a făcut cunoștință Larențiu Reghecampf, dar spune că lucrurile nu pot evolua chiar așa de repede. Totuși, cunoscut fiind „stilul de lucru” al lui George Copos, nu ar fi nicio surpriză ca și nemții să fie duși cu vorba de giuleștean.
„Există o ofertă de la niște nemți pentru vânzarea clubului dar negocierile vor dura mai bine de câteva luni. Nu se poate face nimic peste noapte, într-o săptămână sau două. Mi-aș dori ca cei care vor veni în locul meu să fie germani deoarece este foarte cunoscut stitul lor extraordinar de a organiza lucrurile. Totuși, nu trebuie să mă grăbesc. Nu vreau să-mi mai iau o țeapă de două milioane de euro, ca anul trecut, când Rapidul ajunsese într-o situație foarte proastă”, a afirmat Copos.

Despre greutatea cu care se desparte de Rapid, George Copos spune că, deși ține enorm la acest club, datoriile financiare îl împing să vândă.
Nu mi-e greu să plec de la Rapid. Am luat un credit de 25 de milioane de euro și muncim de dimineața până seara să dăm banii înapoi. Trebuie s-o fac”, spune patronul.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×