Aripi frânte de arbitri!** Țălnar este nevoit să improvizeze iar cu Pandurii

Redactor:
Nicu Bădescu
Aripi frânte de arbitri!** Țălnar este nevoit să improvizeze iar cu Pandurii
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Mulți ne vor răul! Mai ales acum, când am început să jucăm. Sunt convins că nu ne va lăsa cineva să ne atingem obiectivul”, a spus Țălnar la finalul meciului cu „U” Cluj. Frustrarea tehnicianului e justificată în condițiile în care deplasarea de la Târgu Jiu, cu Pandurii, o contracandidată la locurile de cupe europene, va fi abordată fără Curtean, Matei și Bălgrădean, toți trei suspendați din cauza cartonașelor galbene acumulate în acest sezon. Dacă primul a fost avertizat justificat de arbitrul Cătălin Popa, pentru un fault la Buleică, ceilalți doi au primit ușor al patrulea cartonaș galben al sezonului, ambii pentru proteste.

Revine Alexe pe stânga

Cu aceste „găuri” în angrenaj, la care se adaugă la absența accidentatului Cătălin Munteanu, Țălnar este nevoit să improvizeze iar cu Pandurii, la fel cum a făcut și la meciul cu „U” Cluj. Dacă în centrul terenului va reveni Boubacar, care va face cuplu cu Dandea, iar în poartă Naumovski este o alternativă sigură pentru Bălgrădean, problemele apar pe flancurile terenului. Sorin Strătilă nu a fost nici măcar în lot la ultimele două partide, deși nu era accidentat, el plătind pentru reacția pe care a avut-o la meciul cu Petrolul, astfel că singurele variante rămân Filip, Rotariu și Alexe. Ultimul, deși a fost folosit doar ca vârf în acest retur, a trecut pe finalul meciului cu „U” pe banda stângă și este posibil să înceapă la fel și la Târgu Jiu. Dacă se va întâmpla acest lucru, în atac va fi titularizat Alexe.

Toți cei trei jucători care erau la un pas de suspendare au primit cartonaș galben. „Prietenii” au început să ne „ajute”
Cornel Țălnar, antrenor Dinamo

Bălgrădean s-a dus în meleu să-i despartă pe băieți și arbitrul i-a spus: „Nu, nu, luați și dumneavoastră un cartonaș”
Cornel Țălnar, antrenor Dinamo

6 cartonașe galbene a primit Dinamo cu „U” Cluj, cu mult peste media sezonului a „câinilor” la acest capitol, 2,68 de avertismente pe meci
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…