Andrei Marc a fost eroul lui Dinamo în meciul cu ASA: „Avem trei goluri în cinci ani, este o premieră și pentru mine să înscriu de două ori într-un meci. Sunt bucuros pentru victorie, dar m-am accidentat”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Andrei Marc a fost eroul lui Dinamo în meciul cu ASA:

Andrei Marc a fost cel mai bun jucător al lui Dinamo în meciul cu ASA Târgu Mureș, scor 2-1. Fostul fundaș al Ceahlăului a reușit o „dublă”, pentru prima dată în carieră.

Partida cu Dinamo – ASA a avut un actor principal surprinzător. Andrei Marc, jucători care nu mai înscrisese pentru Dinamo, a marcat ambele goluri. Fundașul venit de la Ceahlăul spune că este o premieră în cariera sa:

„Aveam trei goluri în cinci ani în Liga 1. Este o premieră și pentru mine. Important este că am câștigat, nu cine înscrie. Sunt bucuros pentru victorie, dar m-am accidentat. Sper să revin cât mai repede. Nu este o accidentare gravă, mi-a spus medicul că este bine că nu am forțat. Obiectivul nostru este să terminăm în primele trei echipe și să luăm cele două cupe. Eu vreau la finalul campionatului să ne atingem obiectivul”, a declarat Andrei Marc la DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuvinte urâte despre iubita lui Scărlătescu! Cum au reacționat Bordea și Cortea după ce le-au văzut pe Andreea Bălan și Doina Teodoru în costum de baie, la America Express de la Antena 1
Cuvinte urâte despre iubita lui Scărlătescu! Cum au reacționat Bordea și Cortea după ce le-au văzut pe Andreea Bălan și…
Curs valutar 22 Martie 2023. Euro înregistrează o ușoară creștere astăzi
Curs valutar 22 Martie 2023. Euro înregistrează o ușoară creștere astăzi
Steliano Filip a divorțat pentru că soția nu a vrut să treacă la religia penticostală și s-a recăsătorit
Steliano Filip a divorțat pentru că soția nu a vrut să treacă la religia penticostală și s-a recăsătorit
Încă o stea în galaxia Parisului?! PSG, gata de un nou transfer stelar! Clubul cere 150 de milioane de euro
Încă o stea în galaxia Parisului?! PSG, gata de un nou transfer stelar! Clubul cere 150 de milioane de euro
Doliu în fotbalul românesc: Fostul portar de la Steaua, Ceahlăul şi FC Braşov avea doar 52 de ani
Doliu în fotbalul românesc: Fostul portar de la Steaua, Ceahlăul şi FC Braşov avea doar 52 de ani
Eveniment RAR pe cer ÎN ACEASTĂ NOAPTE! Va fi FOARTE ușor de observat
Eveniment RAR pe cer ÎN ACEASTĂ NOAPTE! Va fi FOARTE ușor de observat
BOMBĂ! Cuplu nou la Survivor? Declarațiile devoalează situația reală dintre concurenți
BOMBĂ! Cuplu nou la Survivor? Declarațiile devoalează situația reală dintre concurenți
DOLIU uriaș în România! SIMONA HALEP...
DOLIU uriaș în România! SIMONA HALEP...
GREȘEALA care îi poate lăsa 6 luni fără carnet, pe șoferii din România. Care e noua modificare din Codul Rutier
GREȘEALA care îi poate lăsa 6 luni fără carnet, pe șoferii din România. Care e noua modificare din Codul Rutier
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri!
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri!
Donald Trump, primul fost preşedinte american care ar putea fi pus sub acuzare/ Starletă porno:
Donald Trump, primul fost preşedinte american care ar putea fi pus sub acuzare/ Starletă porno: "Voi dansa în stradă dacă…
17 semne de rezistență la insulină. Cine e la risc și ce analize trebuie făcute
17 semne de rezistență la insulină. Cine e la risc și ce analize trebuie făcute
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
Mesajul tranșant transmis de Xi Jinping lui Putin înainte de a părăsi Moscova VIDEO
Mesajul tranșant transmis de Xi Jinping lui Putin înainte de a părăsi Moscova VIDEO
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere
Cele mai economice mașini pe care le poți cumpăra în 2023. Vei uita să treci pe la benzinărie
Cele mai economice mașini pe care le poți cumpăra în 2023. Vei uita să treci pe la benzinărie