Andrea Mandorlini transferă pe bandă. Moldoveanul Ioniță a semnat deja cu Hellas. Urmează Chanturia, de la CFR Cluj

Andrea Mandorlini transferă pe bandă. Moldoveanul Ioniță a semnat deja cu Hellas. Urmează Chanturia, de la CFR Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Porto se pregătește să dea în vară o lovitură de proporții pe piața transferurilor, însă cu un jucător care nu a evoluat în acest sezon la gruparea de pe „Dragao”, ci împrumutat în Italia, la Hellas Verona.
 
Andrea Mandorlini, antrenorul grupării din Serie A, a exploatat la maximum calitățile tânărului argentinian, dar după finalul acestui sezon, peninsularii vor trebui să se descurce fără extrema care a marcat 5 goluri în 28 de meciuri. Prestațiile sale i-au ajutat pe veronezi să se afle la doar patru puncte distanță de un loc de Europa League.

În acest sens, după revenirea lui Iturbe la FC Porto, italienii intenționează să facă o serie de transferuri importante, dar și unele de perspectivă. Deja, Hellas a obținut acordul mijlocașului cu dublă cetățenie româno-moldoveană, Artur Ioniță (23 de ani), de la formația elvețiană FC Aarau, dar și pe cel al fundașului croat Ivan Martic (23 de ani), de la St. Gallen.

Însă aceștia nu vor fi singurii oameni care pot apărea sub comanda lui Mandorlini, din vară. De asemenea, italienii au mai pus ochii pe Giorgi Chanturia (20 de ani), georgianul adus cu surle și trâmbițe la CFR Cluj, dar care nu a impresionat deloc în Liga I. Fotbalistul venit în Gruia de la Vitesse Arnhem a prins doar 4 jocuri în România, dar italienii sunt convinși că acesta poate fi un înlocuitor pe măsură pentru Iturbe.

Alte variante de mijlocași ofensivi sunt brazilianul Moises (26 de ani), de la gruparea croată NK Rijeka, dar și argentinianul Hector Villalba (19 ani), de la San Lorenzo.

1.000.000 de euro este cota lui Chanturia, fotbalist care mai are contract cu CFR Cluj până în 2018

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…