Andone, amânat de Dinamo!** De ce evită ‘câinii’ ruperea înțelegerii cu antrenorul

Redactor:
Nicu Bădescu
Andone, amânat de Dinamo!** De ce evită 'câinii' ruperea înțelegerii cu antrenorul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziua de ieri ar fi trebuit, conform planului, să fie ultima în
care Ioan Andone este și pe hârtie angajat al clubului Dinamo.
Totuși, antrenorul nu s-a mai întâlnit cu președintele Nicolae
Badea, astfel că discuția finală între cei doi a fost amânată
pentru azi.

Dinamo are un antrenor interimar activ, pe Liviu Ciobotariu, și
unul principal inactiv, Ioan Andone. Ultimul vrea rezilierea
contractului și ieri trebuia să negocieze cu Nicolae Badea
încheierea acordului între cele două părți. Totuși, programul
încărcat al celor doi a făcut imposibilă întrevederea. Interesant
este că, deși i-au prelungit contractul până în 2013 și au declarat
public că l-ar dori în continuare, șefii dinamoviști îi caută în
continuare înlocuitor „Fălcosului”. Președintele Badea a întocmit
chiar o listă cu posibilii înlocuitori ai lui Andone, dar
negocierile trenează din cauza dificultăților financiare ale
clubului care creează un peisaj respingător pentru orice tehnician
dorit de „câini”.

Tehnicianul nu s-a mai întâlnit ieri cu Nicolae Badea și astfel
rămâne în continuare antrenorul lui Dinamo, cel puțin în acte

Dinamo,
două etape fără fani

Incidentele petrecute în tribune la finala Cupei României nu au
rămas fără ecou pentru cele două combatante, Steaua și Dinamo,
chiar dacă oficial organizatorul a fost FRF. Rivalele bucureștene
au fost sancționate cu câte 40.000 de lei amendă, dar și cu
interzicerea organizării pe teren propriu a câte două meciuri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen