Amical de gală pentru Ceahlăul!** Grecii de la AEK Atena îi ‘încălzesc’ pe moldoveni pentru noul sezon

Amical de gală pentru Ceahlăul!** Grecii de la AEK Atena îi 'încălzesc' pe moldoveni pentru noul sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă majoritatea echipelor din Liga 1 au ales să meargă peste granițe pentru pregătirile de vară, Ceahlăul se limitează la cantonamente în țară. Venirea lui Chivorchian a produs și primele mutări la nivelul echipei. Cristi Popovici i-a luat locul lui Enache, în timp ce fostul antrenor a fost promovat ca director tehnic.

Moldovenii continuă lucrările la stadionul Ceahlăul, dar pregătesc și amicalele acestei veri. Meciul de prezentare a echipei va avea loc în fața celor de la AEK Atena. Partida este programată pe 13 iulie. Grecii sunt așteptați două zile mai târziu și pe Ilie Oană, unde vor avea un amical cu cei de la Petrolul.

Noutăți puține la nivelul lotului de jucători

Certe pînă acum sunt plecările lui Dumitraș la Steaua, și a brazilianului Vinicius Fabbron care și-a găsit un angajament în tara natală.

Este tot mai probabilă despărțirea și de goal-keeperul danez Villadsen aflat în tratative cu cluburi de primă ligă din Danemarca, în timp ce la capitolul sosiri singura certitudine este mijlocașul dreapta Cătălin Chiș (Poli Timișoara).

Tot pe filiera bănățeană este posibilă și înregimentarea internaționalului moldovean de 24 ani Artur Pătraș (ultima dată la Poli Timișoara), acesta din urmă va putea fi urmărit în amicalul de la Chișinău pe care Ceahlăul îl dispută joi în compania formației de Europa-League Zimbru.

Iată componența celor 23 de jucători prezenți la primul antrenament de ieri:

Portari: Jicha și Hărăguță

Fundași: Țepeș, Ichim, Vițelaru, Forminte, Drugă

Mijlocași: Bădescu, Achim, Onciu, Monroy, Stana, Muscalu, Popa, Dobrescu, Chitoșcă, Marc, Sofronie (revenit după împrumut)

Atacanți: Constantinescu, Gafița, Pavel, Margină, Alvares (jucător panamez aflat în probe)

Începînd de joi nemțenii vor intra în primul cantament pe plan local, iar pe 21 iunie este programat un amical la Chișinău cu Zimbru sau Dacia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!