Afară din EUROPA?

Afară din EUROPA?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șoc de proporții ieri la Casa Fotbalului. Într-o scrisoare oficială, UEFA informează că federației române i se pregătește o amendă de 200.000 de euro ca urmare a neregulilor de licențiere ale cluburilor românești participante în cupele europene și așteaptă explicații oficale din partea FRF pentru situația de fapt.

Aceasta ar fi cea mai mare penalizare financiară dictată vreodată de forul european împotriva federației române! Necazurile nu se opresc însă aici. Amenda va fi oficializată pe 23 iunie, în cadrul Comisiei de Disciplină a UEFA. O dată cu ea poate veni și mult mai dramatica decizie a excluderii din competițiile europene a unor cluburi românești. În auditul prin care UEFA a descoperit nereguli de licențiere este vorba, în proporție de 90%, despre încălcări ale criteriilor de ordin financiar, vizate fiind Steaua, CFR Cluj, Dinamo, FC Timișoara, Rapid și Unirea Urziceni. Singura echipă care nu este citată de UEFA este FC Vaslui.

Rămânem doar cu Vasluiul

Comandat la PricewaterhouseCoopers, auditul a fost efectuat în luna octombrie a anului trecut. Stabilindu-se încălcarea criteriilor de licențiere de către prestigiosul auditor, acest dosar a fost încredințat Comisiei de Disciplină a UEFA spre judecare. Agentul UEFA care a studiat dosarul României propune această amendă, dar este posibil ca în ședința Comisiei de pe 23 iunie să se aplice și excluderi din viitoarea ediție a cupelor europene, dat fiind că, având excepția Rapidului, toate echipele cu probleme de licențiere se regăsesc și acum printre reprezentantele noastre în Europa! Am rămâne doar cu… Vasluiul.

Vom deconta totul

Amenda pe care va trebui să o plătească FRF este, de fapt, o imputare a cheltuielilor făcute de UEFA cu auditarea și inspectarea echipelor românești. Aici sunt incluse cheltuielile de deplasare și cazare ale inspectorilor, precum și alte sume care provind din acest proces de licențiere. Dat fiind că echipele românești nu sunt în regulă din perspectiva UEFA, acest cuantum este imputat acum federației naționale.

Ne judecă tocmai comisia Kaiserului!

Comisia UEFA care poate dicta excluderea echipelor românești din cupele europene este cea de Disciplină, tocmai organismul din care face parte Ionuț Lupescu, directorul general al FRF. “Eu nu voi putea însă să particip la judecata de pe 23 iunie. Dat fiind că este vorba de o speță care vizează România, nu pot judeca eu sau vota. Și nici influența în vreun fel decizia”, a spus Lupescu.

Auditați pentru că ne-a venit rândul

Comandat la PricewaterhouseCoopers, auditul a fost efectuat în luna octombrie a anului trecut. Prin rotație, în fiecare an, UEFA comandă un astfel de audit pentru cinci sau șase dintre țările cu federații afiliate, vizate fiind echipele participante în cupele europene. Forul european a tot avertizat în ultimul timp că va fi tot mai intransigentă față de procesul de licențiere.

"Nu o să excludă UEFA nicio echipă românească din cupele europene. O să plătească federația o amendă pe care o s-o recupereze de la cluburi și asta este tot", a declarat Dumitru Dragomir președinte LPF

"E posibil ca pe 23 iunie să se ajungă la excluderea echipelor românești din cupele europene. Comisia de Disciplină a UEFA nu se joacă. Amintiți-vă de ce a pățit, din aceleași motive, ȚSKA Sofia!", a spus Ionuț Lupescu
director general al FRF

"UEFA așteaptă acum o motivare a situației din partea noastră. O să spunem că au existat condiții exterioare, respective auditarea eronată efectuată asupra cluburilor de companii de profil", a spus Viorel Duru
director de licențiere

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…