„A nenorocit o muncă de 16 ani!”**

Redactor:
Ioan Negoescu
„A nenorocit o muncă de 16 ani!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jose Peseiro nu uită și nu iartă. Tocmai din Arabia Saudită, tehnicianul portughez l-a atacat în termeni extrem de duri pe George Copos.

În replică, bossul de la ANA s-a limitat în a spune că în cel mai scurt timp va prezenta „nenorocirile” înfăptuite de lusitan la Rapid. „Sunt prea elegant să mă cobor la acest nivel al discuțiilor trasat de Peseiro. Nu spun decât atât: cât de curând, voi prezenta un raport de activitate al administrației trecute. Vor ieși la iveală multe lucruri ciudate”, a spus Copos. Patronul giuleștenilor a exemplificat apoi câteva din greșelile făcute de Peseiro în Giulești. „Au fost luați jucători de peste cinci milioane de euro la recomandarea lui și uitați că s-a ales praful. Cel mai bun exemplu în acest sens este Pardo. A costat peste 1,5 milioane de euro, bani care s-au dus pe apa sâmbetei. Peseiro a nenorocit o muncă de 16 ani”, a încheiat Copos.

Și Zotta pare a fi în vizor

Surse apropiate clubului susțin că raportul privind activitatea lui Peseiro la Rapid va scoate la iveală și un alt punct sensibil privind comisioanele încasate de persoanele care s-au ocupat de transferurile din vară. „În afara lui Peseiro, mai este o persoană care a distrus Rapidul, dar al cărui nume nu pot să vi-l spun deocamdată”, a spus Copos. Se pare că ar fi vorba de fostul director general al clubului, Constantin Zotta.

La arabi e la un pas de Mondiale

Dacă în perioada în care a antrenat Rapidul, din cauza comportamentului său, rezultatelor slabe ale echipei și modului stâlcit în care vorbea engleză, Peseiro a fost ținta ironiilor, în Arabia Saudită el este un adevărat „rege”. Portughezul a fost numit în februarie în funcția de selecționer, într-un moment în care arabii păreau ieșiți din calculele calificării pentru Mondialul din 2010. Peseiro însă a obținut două victorii consecutive, cea mai importantă fiind cea din Iran, iar acum are mari șanse să antreneze în turneul final din Africa de Sud.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…